Străzile din Oradea modernizate cu bani nerambursabili

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oradea a semnat contractul pentru modernizarea și reabilitatea a 19 străzi din Oradea, proiectul fiind finanțat prin Programul Operațional Regional.

Valoarea totală a proiectului este de 28.605.974,83 de lei, iar suma nerambursabilă obţinută prin POR este de 21.530.719,98 Ron (din Fondul European de Dezvoltare Regională 19.004.155,9 RON, iar finanţare naţională 2.526.564,08 RON). Prin proiect vor fi modernizate, respectiv reabilitate 19 străzi în municipiul Oradea, în lungime totală de 9,11 km. Primăria Drumurile vor fi rehabilitate de Drumuri Orăşeneşti, care a semnat un contact cu Primăria Oradea. 

Străzile care urmează să fie modernizate sunt Bumbacului, Cazaban, Decebal, Depoului, Horea, Iuliu Maniu, Morii, Splaiul Crişanei, Almaşului, Ardealului, Gala Galaction, Margaretei, Măslinului, Miron Costin, Sabinelor, Traian Vuia, Ursului, Vaporului, Viorelelor. Lucrările de modernizare vor fi finalizate până în luna iulie, 2011. Acestea urmează să demareze la începutul lunii ianuarie, anul 2010.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite