Străini întorși din drum de frontieriștii bihoreni în timp ce încercau să treacă ilegal granița

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În doar două zile, un cetățean din Republica Moldova, doi sârbi și trei afgani au încercat să iasă ilegal din România prin punctele de trece a frontierei din Vama lui Mihai și cea din Borș.

Bărbații sârbi de 19 respectiv 35 de ani au fost prinși de polițiștii de fronieră la Vama din Borș în timp ce încercau să treacă ilegal în Ungaria. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că bărbații aveau intenția să ajungă în Italia. Planul sârbilor a fost dat peste cap de frontieriștii bihoreni care în prezent îi cercetează pentru infracțiunea de tentativă de trece ilegală a frontierei. La doar câteva ore distanță, polițiștii de frontieră de la Vama lui Mihai au depistat alți bărbați în zona stației CFR care încercau același lucru. Cei trei afgani au declarat că au coborât din trenul Timișoara Nord - Baia Mare și intenționau să ajungă în țara vecină pe ruta Ungaria - Austria - Italia, dar acum sunt cercetați pentru fapta comisă.

Prins cu buletin fals

Tot în Vama din Borș, în aceiași zi, moldoveanul L. Vitalie a crezut că poate păcălii polițiștii de frontieră. Aflat la volanul unui Peugeot, bărbatul în vârstă de 28 de ani a prezentat oamenilor legii un act de identitate fals. Drept urmare, pe numele acestuia au fost întocmite actele premergătoare începerii urmării penale pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals prinvind identitatea și tentativă de trece ilegală  frintierei.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite