Stăpânul celui mai valoros cal este liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarul calului Overdose, evaluat la 5 milioane de euro, Mikoczy Zoltan, și asociatul acestuia, Gyorke Sandor, au fost lăsați în libertate.

Omul de afaceri slovac Mikoczy Zoltan  și cetățeanul maghiar Gyorke Sandor, condamnați la închisoare pe 6 noiembrie, pentru sustragere de bunuri de sub sechestru, au fost lăsați în libertate de magistrații Curții de Apel Oradea. Procurorii orădeni îi vor însă după gratii și au făcut recurs la decizia dată de judecători. Recursul se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pânp atunci însă, cei doi rămân în libertate. "Prin decizia din 3 decembrie au fost admise apelurile penale declarate de inculpații Mikoczy Zoltan și Gyorke Sandor împotriva sentinței penale din 6 noiembrie a Tribunalului Bihor, prin care a fost desființată, în sensul că s-a redus pedepsa ce le-a fost aplicată", a declarat Adrian Haș, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Oradea. "Magistrații au considerat că decizia Tribunalului Bihor a avut disfuncționalități și că pedepsele au fost prea mari", a precizat pentru Adevărul de Seară Alexandru Butuc, avocatul lui Mikoczy Zoltan. Potrivit apărătorului, cei doi au părăsit țara. Mikoczy Zoltan a plecat în Slovacia, iar asociatul lui în Ungaria.

Anchetă

 Cei doi erau asociați la firma Karpat Carne, din Aleșd. Ambii au ajuns în atenția anchetatorilor la sfârșitul lunii octombrie, când au fost prinși în timp ce încercau să transporte peste graniță utilaje în valoare de 700.000 de lei, sustrase de la firma pe care o dețineau și care se afla în insolvență. În urmă cu aproximativ o lună, magistrații Tribunalului Bihor au decis că cei doi sunt vinovați și i-au condamnat la 1,6 luni închisoare pe Mikoczy și 2,2 ani pe asociatul acestuia.

"Cei doi au fost eliberați. Pe toată perioada detenției au beneficiat de asistență diplomatică"

Gabriel Țica

Purtător de cuvânt Penitenciarul de Maximă Siguranță Oradea

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite