Sportivele de aur ale Oradiei fac senzaţie pe ringurile de dans

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de aur la juniori a clubului Ars Nova a reuşit şi în acest an să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, în cadrul Campionatelor Mondiale de Dans Modern care s-au desfăşurat la Veszprem, în Ungaria.

Miriam Abrudan, Laura Feşnic, Miruna Herman, Diana Colţea, Coralia Urdea, Bernadett Szoke şi Larisa Demian sunt componentele echipei de dans din cadrul clubului orădean Ars Nova, cele mai bune din lume la categoria Show Dance. Fetele nu au împlinit încă 10 ani, dar nimic nu le împiedică să fie ambiţioase şi foarte muncitoare la antrenamente, astfel încât atunci când participă la competiţii adversarele să pălească în faţa lor. Din fericire pentru aceste eleve, banii nu au importanță atunci când vine vorba de pasiune. 

Copilele merg la şcoală, învaţă, au teme şi lecţii de pregătit, la fel ca şi colegii de vârsta lor, iar după amiaza, pline de energie pornesc spre sala de dans. De trei ori pe săptămână se antrenează câte două ore cu antrenoarea Teodora Lăzuran.

Campioane fără sponsori

Anul acesta, dansatoarele au adus din nou recunoașterea internațională pentru Oradea. Astfel după ce au luat locul I la Campionatele Naționale, junioarele au obținut aurul la Campionatele Mondiale de Dans, de la Veszprem. "La mondiale au fost peste 1.500 de concurenți la toate categoriile, din toate colțurile lumii. Ce a făcut diferența între echipa din Oradea și restul concurenților a fost pregătirea complexă a fetelor, care acoperă mai multe laturi", spune Lăzuran. Cele mai importante adversare au fost echipele din Rusia, Serbia şi Ungatia.

Performanţă şi pe austeriate

Din păcate, în ciuda rezultatelor, puţini sunt cei care aleg să le susţină. La fel ca în orice sport, performanţa cere pe lângă sacrificii şi suport financiar. Fără sponsori, munca lor nu trece de uşa sălii de antrenament. „Am obosit să bat la nenumărate porţi pentru a primi sponsorizări atunci când ne calificăm în competiţii. Fiind concursuri care se adresează copiilor, prea puţini sunt interesaţi să le ofere sprijin",  a mărturisit Terodora Lăzuran.

„Criza" nu le descurajează însă pe fete. „Pentru noi e important să reuşim, să fim mai bune decât restul concurentelor. Bucuria de a urca pe prima treaptă a podiumului nu poate fi descrisă în cuvinte", a subliniat Coralia Urdea. Părinţii sunt de obicei sponsorii care le sprijină. Aceştia le plătesc deplasarea, costumele şi cazarea. Cheltuielile pentru o sportivă pornesc de la 150 de euro şi pot ajunge la 300 de euro, la fiecare competiţie. Numai preţul unui costum începe de la 150 de lei şi poate ajunge chiar la 600 de lei. Pe lângă acestea, accesoriile sunt foarte importante, iar preţul lor nu este deloc de neglijat. "O ladă pe care am folosit-o într-un număr din cadrul întrecerii de la Veszprem ne-a costat 300 de lei", a spus antrenoarea dansatoarelor. La toate astea se adaugă şi cei 300 de lei lunar pentru antrenamente.

Dietă de sportiv

Au ales să practice acest sport de la vârste fragede şi ştiu ce înseamnă sacrificiul. "Am ales să fac sport pentru a avea un corp frumos şi pentru că îmi place. Ceea ce fac cere sacrificii, dar cum totul e făcut cu pasiune nimic nu mi se pare prea greu", a spus Miriam Abrudan. Nimeni nu le impune restricţii, dar fetele ştiu că dacă mânâncă prea mult sau dacă consumă alimente nesănătoase, antrenamentele vor fi  mai intense iar ele vor avea de transpirat şi mai mult.

"Nu sunt la dietă, dar încerc să mânânc cât mai puţine dulciuri şi în acelaşi timp, după antrenamente nu mai mânânc decât un iaurt, un fruct sau beau un pahar de suc natural", ne-a mărturisit Miruna.  Printre ele mai sunt însă şi norocoasele care nu au fost nevoite să-şi sacrifice micile plăceri, atunci când vine vorba de mâncare. "Eu nu pot să renunţ la dulciuri. Sunt preferatele mele. Am noroc că nu mă îngraş de la ele", a spus Diana Colţea.

Toate sacrificiile, fie că e vorba de timpul petrecut transpirând în sala de sport, de sacrificarea timpului liber sau a micilor plăceri, au şi un rezultat. Recompensa fetelor constă în palmaresul adunat la CV, diplomele şi medaliile pe care le câştigă pe scenă. Toate astea le vor deschide uşile pentru o viaţă mai bună şi o carieră de succes, la una dintre academiile de dans din străinătate.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite