Oradea: Spitalul judeţean a avut iniţial 12 paturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania „Poveştile Oradei Mari” vă prezintă o altă faţă, mai puţin cunoscută de orădeni, a spitalului clinic judeţean.

Staţionarul doi, care a asistat la vindecarea, dar şi la sfârşitul multor orădeni, a fost construit prin eforturile comunităţii din secolul al XIX-lea. Unul dintre primii donatori care au contribuit la ridicarea Spitalului Judeţean, din strada Republicii numărul 37, a fost judecătorul Szabo Ferenc, care în 1802 a donat 500 de forinţi pentru începerea lucrărilor.

În „Clădirile monumente istorice ale Oradei”, Peter I. Zoltan aminteşte că, la ceremonia de sărbătorire a o sută  de ani de existenţă, Hegyesi Marton preciza cum, cu sume importante de bani, ar fi contribuit şi preoţimea vremii. Toate aceste donaţii au contribuit la îndeplinirea unui proiect avut în vedere încă din 1783, după cum arată un comunicat depus la consiliul judeţean la data de 1 septembrie 1806.

A crescut treptat

Potrivit plăcii comemorative care se află în holul de la intrarea în clădire, în 1806 a fost pusă piatra de temelie a spitalului, după ce conducerea judeţului a cumpărat de la Borokay Gabor casa mică ce se afla atunci pe locul acestuia. „Micul adăpost s-a deschis în 18 iunie 1806. Iniţial a fost dotat cu 12 paturi, dar încă din acelaşi an numărul paturilor a ajuns la 24”, arată Peter. 1853 este anul din care statul a început să contribuie la cheltuielile de îngrijire, în acelaşi deceniu construindu-se şi etajul clădirii. Faţada spitalului de pe strada Republicii a fost extinsă în direcţia gării, în 1873.

După aproape două decenii, spitalul a fost din nou extins, dar în direcţia străzii Spitalului. La începutul secolului XX s-a luat decizia mutării spitalului judeţean într-o clădire nouă, care nu a mai fost construită, din cauza izbucnirii războiului. În urma transformărilor repetate, spitalul judeţean şi-a păstrat foarte puţin din stilul romantic original. Valoarea sa istorică este indiscutabilă, fiind al doilea spital construit după cel al ordinului Mizericordienilor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite