Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul Clinic Municipal din Oradea vor fuziona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul Clinic Municipal vor fuziona, în cursul lunii august. Decizia a fost luată de municipalitatea orădeană, după ce cele două unități au intrat în subordinea Consiliului Local Oradea.

Reprezentanții municipalității s-au întâlnit ieri cu noii manageri şi directori ai celor patru unităţi sanitare din Oradea preluate recent de municipalitate, respectiv Spitalul Clinic Municipal ,,Gavril Curteanu", Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie şi Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie. "La întâlnire au participat şi managerul şi directorul medical ai Spitalului Judeţean, în vederea stabilirii unei strategii comune în domeniul sanitar. Reprezentanţii conducerii spitalelor au primit planul de măsuri pe care Primăria Oradea le va susţine pentru creşterea calităţii actului medical. La întâlnire au fost prezentate şi măsurile care vor fi puse în practică pentru fuziunea dintre Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul Clinic Municipal", a precizat Mirela Macra, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

O nouă întâlnire cu reprezentanţii spitalelor şi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate va avea loc la primărie în data de 12 iulie. La această întâlnire urmează să se stabilească planul de reorganizare a spitalelor şi modalităţile de colaborare cu C.A.S. Bihor. Consiliile de administraţie ale spitalelor se vor constitui după şedinţa de Consiliu Local de la sfârşitul lunii, când vor fi nominalizaţi şi cei doi reprezentanţi ai Consiliului.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite