Foşti patroni de club, acuzaţi că au luat un credit de peste 400.000 de lei, cu acte false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii bihoreni de investigare a fraudelor au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a doi orădeni suspectaţi că au obţinut un credit bancar prin înşelăciune şi fals. Este vorba despre doi soţi, foşti patroni de club, care au împrumutat aproape 100.000 de franci elveţieni, folosindu-se de acte false.

Viorel şi Anca Hercuţ, ambii în vârstă de 35 ani, sunt acuzaţi de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. „Orădeanul  este acuzat că, în cursul lunii octombrie 2007, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Oradea, a solicitat de la o unitate bancară un credit în valoare de 99.800 CHF, pentru obţinerea căruia a prezentat în faţa ofiţerului de credit documente falsificate, care atestau în mod nereal că suspecta ar fi angajată a respectivei firme", a spus Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor. Anca Hercuţ este acuzată de anchetatori că a semnat contractul de credit în calitate de codebitor, cunoscând faptul că documentele în baza cărora creditul a fost acordat sunt falsificate.

Prejudiciu recurat parţial

„Prejudiciul total provocat este de peste 434.000 de lei, din care s-a reuşit recuperarea sumei de aproximativ 245.000 lei", a spus Alina Dinu.  Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au înaintat dosarul cauzei Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a ambilor suspecţi.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite