Șoferi prinși de polițiștii bihoreni conducând mașini cu numere false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri polițitșii bihoreni s-au confruntat cu două noi cazuri în care șoferii au ales să încalce grav legea ieșind pe drumuri cu mașini cu numere false, iar pentru aceasta s-au ales cu dosare penale.

Miercuri în jurul orei 17.30, agenţii orădeni de siguranţă publică l-au depistat în trafic, pe strada Crivăţului din Municipiul Oradea pe P.I., de 36 de ani, din Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea fără a poseda permis de conducere, un autoturism care avea aplicate plăcuţe cu un număr de înmatriculare din Germania. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că autoturismul în cauză este neînmatriculat şi avea aplicate numere de înmatriculare false.

În același context, în noaptea de miercuri spre jo, în jurul orei 00.35, agenţii orădeni de siguranţă publică i-au depistat pe strada Transilvaniei din Municipiul Oradea, în apropierea intersecţiei cu B-dul Ştefan cel Mare, pe orădenii M.G.A., de 19 ani şi P.A.B., de 20 de ani, suspectaţi că ar fi montat pe un autoturism neînmatriculat, două plăcuţe de înmatriculare cu un număr de înmatriculare fals, iar apoi ar fi circulat cu vehiculul în cauză pe raza Municipiului Oradea.

Și în această cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar cercetările continuă.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite