Şoarece în putrefacţie în napolitanele cu cremă de alune ale fraţilor Micula

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O familie din Galaţi a descoperit, miercuri seară, un şoarece în putrefacţie, într-o pungă cu napolitane „Naty", produse de European Food, cumpărată dintr-un hipermarket Real. Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor şi inspectorii sanitar-veterinari au descins ieri la fabrica din Ştei, pentru verificări.

Familia care a sesizat protecţia consumatorilor a cumpărat napolitanele miercuri seară, dintr-un hipermarket Real din Galaţi. Produsul nu avea expirat termenul de valabilitate şi, deşi au simţit că este ceva în pungă atunci când au luat-o de pe raft, cumpărătorii au crezut că are un cadou surpriză, o jucărie, aşa cum se află în anumite pungi cu pufuleţi, de exemplu.

Control

Reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi au descins la hipermarketul în cauză şi au retras lotul din care făcea parte punga respectivă. Traian Bejan, şeful CJPC Bihor, a anunţat că o echipă mixtă, formată din comisari ai CJPC şi din inspectori de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, a descins vineri la fabrica European Food.

O înscenare

Ioan Micula a declarat, pentru „Adevărul", că şoarecele nu avea cum să ajungă în acea pungă, decât dacă a fost pus, în mod rău-intenţionat. „Este o înscenare. Procesul de producţie nu permite ca un şoarece să ajungă într-o pungă cu napolitane. O să-i dăm în judecată pe cei care ne-au înscenat toată povestea", a spus revoltat Ioan Micula. Acesta a precizat că inspectorii bihoreni nu au găsit nimic suspect, în urma controlului efectuat vineri la fabrica din Ştei.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite