Orădeanul Ioan Nechifor, cercetat pentru evaziune, și-a pus averea pe numele rudelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apartamentul din blocul cu 10 etaje de pe strada Constantin Noica a fost trecut pe numele cumnatei
Apartamentul din blocul cu 10 etaje de pe strada Constantin Noica a fost trecut pe numele cumnatei

Nici măcar o maşină din cele 271 de bucăţi în valoare de 2.400.000 euro aduse din Germania de Ioan Pădurean Nechifor nu a fost contabilizată. Înainte ca judecătorii să poată institui sechestrul pe bunurile orădeanului Ioan Nechifor Pădurean (33 ani), acesta şi-a înstrăinat toate proprietăţile către familie sau prieteni.

Înainte ca judecătorii să poată institui sechestrul pe bunurile orădeanului Ioan Nechifor Pădurean (33 ani), acesta şi-a înstrăinat toate proprietăţile către familie sau prieteni. Unul dintre apartamentele pe care le deţinea în Oradea a fost trecut pe numele cumnatei, terenurile pe numele naşilor şi o maşină a ajuns la un prieten.

În plus, societatea Sara Melisa, pe care o patrona Ioan Pădurean, bărbatul judecat pentru evaziune fiscală, după ce în anul 2007 a cumpărat şi vândut 271 autoturisme second hand fără să achite TVA şi impozit pe profit, a fost radiată în octombrie 2009.

Afaceri de milioane de lei

În perioada ianuarie-decembrie 2007, Pădurean a cumpărat sute de autoturisme rulate din Germania. În bilanţul societăţii pe care o patrona nu figurează că ar fi făcut achiziţii intracomunitare”, spune inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor. Surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul ne-au mărturisit că Ioan Nechifor reţinea documentele de identitate ale şoferilor responsabili cu aducerea în ţară a autoturismelor, pentru a trece maşinile aduse pe numele lor şi în contabilitatea firmei pe care o deţinea.

„Cerea cărţile de identitate sau paşapoartele şi spunea că asigurările obligatorii sau hârtiile pentru transport se încheie pe numele şoferilor, nu pe firmă”, a explicat o sursă apropiată anchetei. Anchetatorii mai spun că Pădurean a emis 259 facturi fictive pe numele unui cetăţean german despre care nu există nicio informaţie.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite