Senatul Universităţii a decis. Fostul decan Vasile Bara nu va mai putea preda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Bara, decanul Facultăţii de Protecţia Mediului din Oradea
Vasile Bara, decanul Facultăţii de Protecţia Mediului din Oradea

Fostul decan al Facultăţii de Protecţia Mediului din cadrul Universităţii din Oradea, nu va mai putea preda. Decizia a fost luată, prin vot, de către Senatul Universităţii.

După ce la începutul acestei luni, Vasile Bara, fostul decan al facultăţii de Protecţia Mediului, s-a pensionat, împlinind vârsta legală de pensionare, Senatul Universităţii a decis să nu-l mai păstreze ca profesor asociat, chiar dacă Bara s-a aflat 12 ani în fruntea Facultăţii.

„Senatul a votat ca fostul decan Vasile Bara, să nu fie menţinut ca profesor asociat al Universităţii din Oradea. Este drept că mulţi senatori s-au abţinut, dar la final acesta a fost rezultatul votului", a spus Aurel Căuş, cancelarul general al Senatului,

Potrivit legii educaţie, Vasile Bara nu mai poate ocupa funcţii de conducere, dar, ar fi putut să rămână  profesor asociat al Facultăţii, cu condiţia ca Senatul Universităţii să-i acorde, în fiecare an, acest drept. Fostul decan, şi-a manifestat dorinţa de a mai preda, depunând o cerere către Senat, însă în urma votului, cererea i-a fost respinsă.

În schimb, profesorilor Mihai Herman şi Vasile Secară de la Facultatea de Protecţia Mediului şi Ioan Sabău de la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, li s-a dat posibilitatea să predea în continuare, ca profesori asociaţi,  la Universitate.

Anchetat pentru afaceri ilegale

Vasile Bara a început să fie anchetat de către comisia de senat, în luna octombrie anul trecut,  pentru afaceri ilegale cu terenurile universităţii orădene. "Comisia a înaintat o cerere de dizolvare, pentru că nu mai are obiectul cercetării. Domnul Bara nu mai are contract cu Universitatea, deci nu mai poate fi anchetat de această comisie", a afirmat Aurel Căuş.

Bara nu a putut fi cerceta de către comisie şi asta pentru că imediat ce a aflat de acuzele care i se aduc, fostul decan a intrat în concediu medical. Conducerea Universităţii a sesizat la vremea respectivă Poliţia. Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor a spus atunci, că Universitatea din Oradea a depus o plângere împotriva decanului.

Citiţi şi:
Profesorul bătăuş din Bacău, ameninţat cu o armă albă de tatăl copilului pălmuit la ore UPDATE

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite