CONCURENŢĂ Patru centre comerciale vor lupta, în curând, pentru banii orădenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două centre comerciale şi de divertisment din Oradea sunt în plină extindere, iar alte două mall-uri şi-au anunţat deschiderea. Orădenii vor avea mai multe opţiuni pentru shopping decât clujenii, unde există în momentul de faţă doar două mall-uri, Polus Center şi Iulius Mall.

Lotus Center, primul mall din Oradea, este în plin proces de extindere, urmând să fie inaugurat, cu un nou look, la toamnă. Era Shopping Park, prezent pe piaţa din Oradea de aproximativ doi ani, îşi măreşte spaţiul dedicat retailerilor, urmând să inaugureze secţiunea de mall, în toamna acestui an. Tiago Mall, primul mall falimentar din România, intrat în insolvenţă chiar înainte de a fi inaugurat, renaşte în această toamnă sub numele de Oradea Shopping City, în timp ce grupul Oasis pregăteşte inaugurarea centrului Prima Shopping Center, pentru anul viitor.

Ce vor orădenii

Pentru banii orădenilor se va da prin urmare un veritabil război, din care va ieşi victorios acel centru comercial care va înţelege primul „ce vor orădenii". Dacian Palladi, consultant în afaceri, crede că reţetele clasice de marketing, care funcţionează în alte colţuri ale ţării sau ale lumii, ar putea da greş la Oradea. „Mall-urile trebuie să mizeze pe consultanţi locali, care înţeleg psihologia cumpărătorilor orădeni", a spus Dacian Palladi.

Citește astăzi în Adevărul de Transilvania, pe ce anume mizează mall-urile pentru a atrage cumpărătorii orădeni

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite