STOP VOT! Orădenii şi-au votat medicii cu care se mândresc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CAMPANIE Medicii cu care oraşul se mândreşte
CAMPANIE Medicii cu care oraşul se mândreşte

Timp de două săptămâni, locuitorii oraşului de pe malurile Crişului Repede au avut ocazia să voteze medicii de care se simt cei mai mândri, acei specialişti care i-au impresionat prin profesionalismul, dar şi umanitatea lor. „Adevărul" vă va prezenta, începând de luni, poveştile de viaţă ale acestor oameni care îşi dedică toată energia pentru sănătatea orădenilor.

Cu scopul de a-i identifica pe medicii care sunt percepuţi ca nişte îngeri pentru comunitate, Adevărul Oradea a demarat la începutul lunii trecute campania „Doctorii cu care Oradea se mândreşte". Timp de două săptămâni, cititorii site-ului oradea.adevarul.ro au avut posibilitatea să nominalizeze acei medici care le-au influenţat în mod pozitiv viaţa. Doctorii cu cele mai multe nominalizări au fost introduşi într-o listă de 20 de specialişti, dintre care orădenii şi-au putut vota preferatul, în intervalul 19 octombrie - 2 noiembrie. 

Juriu specializat

Alături de orădeni, un rol hotărâtor în ceea ce priveşte desemnarea celor cinci doctori cu care Oradea se mândreşte îl va avea şi un juriu de specialitate, din care fac parte Gheorghe Carp, viceprimarul oraşului Oradea - de profesie medic, Gavrilă Grebenişan, manager interimar al Spitalului Judeţean Oradea, Marius Pîrcioagă, şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, şi Marius Păcală, reprezentantul organizaţiei nonguvernamentale „Crucea Roşie".

Criterii

Top cinci medici orădeni va fi stabilit în urma votului juriului, redacţiei şi cititorilor, fiecare cu câte 33% din votul final. Criteriile de care se va ţine cont sunt următoarele:

Reputaţie şi integritate. Cât de cunoscut este medicul pe plan local, însă pentru faptele sale bune bune, nu pentru scandalurile în care a fost implicat!

 

CV-ul doctorului. Studiile aprofundate, cursurile de specializare, cărţile publicate şi premiile obţinute pentru efortul depus ar trebui să constituie bile albe pentru doctorul nominalizat.

Inovaţie şi cercetare. Dacă a participat la operaţii în premieră pentru comunitatea în care activează, dacă a avut interventii medicale cu un grad înalt de dificultate finalizate cu succes, ori a făcut proiecte prin care a reuşit să doteze spitalul cu aparatură performantă, înseamnă că merită să fie nominalizat!

Nu primeşte şpagă. Ştim că este extrem de important ca medicul nostru să respecte jurământul lui Hypocrtate şi să nu-şi condiţioneze actul medical de primirea unor bani sau cadouri. Dacă ştii astfel de medici, spune-ne şi nouă!

Poveşti de viaţă

Printre medicii cei mai votaţi de către cititorii oradea-adevarul.ro se numără, în ordine aleatorie, Gheorghe Bumbu, Dacian Juca, Hadrian Borcea, Adrian Maghiar, Dumitru Mohan, Carmen Pantiş, Ilarie Brihan şi Traian Mureşan. „Adevărul“ vă va prezenta poveştile medicilor din Top 5, realizat în colaborare cu juriul şi redacţia „Adevărul“, începând de luni, 7 noiembrie.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite