EXCLUSIV Robert Kovacs este atletul căruia trial bike-ul "îi dă aripi"
0Robert Kovacs se numără printre cei norocoși. Pasiunea pentru trial bike i-a dat orădeanului "aripi". Tânărul în vârstă de 20 de ani, vicecampion național la trial, este primul atlet Red Bull din România.
În urmă cu câțiva ani a descoperit trial bike-ul, care s-a tranformat într-o mare pasiune. Acum, tânărul orădean a ajuns să trăiască de pe urma sportului de care s-a îndrăgostit la prima vedere.
Și-a dedicat copilăria hobby-ului care i-a acaparat tot timpul. Și-a sacrificat timpul liber pentru a munci, să poată strânge bani pentru a-i investi în biciclete. Și-a împărțit viața între școală, antrenamente și muncă. Toate sacrificiile și munca de până acum au dat roade. La nici 20 de ani, orădeanul a ajuns primul atlet Red Bull din România. "Totul este spontan în viața mea, nimic nu este plănuit", mărturisește Robert. Face parte dintr-un "club select" alături de vedetele Formula 1 David Coulthard și Kimi Raikkonen, și ei susținuți de același sponsor.
Dă click pe poză pentru o fotogalerie trick-uri pentru o ședință foto la înălțime. FOTO: Mihai Stetcu
Imagine pentru energizant
"Sunt atletul Red Bull. Se ocupă de imaginea mea, sunt alături de mine în tot ceea ce fac, nu doar în aspectele legate de viața sportivă. Mă ajută inclusiv în problemele legate de viața de zi cu zi", povestește Robert. În schimb, el își vede în continuare de pasiunea lui și în același timp le promovează brandul. "Sunt mai mult decât un sponsor pentru mine. În schimb, eu port haine cu brandul lor, consum energizant, ceea ce mă ajută mult la antrenamente, îmi dă un extra boost. Pentru mine nu este un efort, chiar îmi place ceea ce fac", recunoaște sportivul. Robert povestește că a fost remarcat de cei de la RedBull anul trecut, în timpul unui concurs. "Atunci am început colaborarea și cu Alex Ilie, managerul meu, iar azi vară am devenit atletul lor", spune sportivul.
Și-a construit singur prima bicicletă

Robert a descoperit trial bike-ul în urmă cu șapte ani, în curtea Muzeului Țării Crișurilor, unde obișnuiau să se întâlnească primii practicanți ai acestui sport, din orașul de pe Crișul Repede. Însă pasiunea lui pentru biciclete este mult mai veche. "De mic am fost pasionat de biciclete. La opt ani mi-am construit primul meu bike, eram foarte pasionat de asta. Pe la 13 ani, eram în curtea muzeului, când am văzut mai mulți băieți cu niște biciclete mai ciudate. Mi-au atras atenția pentru că bicicletele nu aveau șa. Atunci mi s-a părut amuzant", își amintește Robert. Spune că s-a îndrăgostit din prima de trial bike. "Când am văzut ce făceau m-am îndrăgostit. Eram și șocat, pentru că nu mai văzusem așa ceva până atunci. Am vrut să fac și eu la fel. La început eram mai timid, însă m-am împrietenit cu băieții și așa a început un capitol nou în viața mea", mărturisește Robert.
Orădeanul a început să se antreneze zilnic. "Atunci nu aveam planuri să ajung foarte mare în chestia asta, era doar un hobby. Pe parcurs m-am ambiționat și am vrut să demonstrez că și în România poți să ajungi sus în sportul ăsta. Cred că am reușit ce mi-am propus", spune Robert.

Dă click pe poză pentru o fotogalerie cu Robert. FOTO: Mihai Stetcu
Prima bicicletă pentru trial, cumpărată din banii lui
Prima lui bicicletă pentru trial a fost cea făcută de el la 8 ani. "Am transformat-o în atelierul lui tata. Am tăiat-o pe bucăți, i-am modificat cadrul, să o transform într-un bike de trial. Pe urmă toți banii pe care îi aveam i-am investit în bicicletă. Inclusiv banii pe care îi primeam de acasă sa-mi cumpăr mâncare la școală îi puneam deoparte și îi investeam în piese pentru bicicletă", povestește Robert. După ce a dobândit mai multe cunoștințe despre trial și a ajuns la un nivel mai avansat și-a cumpărat primul bike făcut special pentru acest tip de sport. Asta se întâmpla în anul 2005. Banii pentru bicicletă i-a strâns muncind în construcții, alături de tătal lui, după orele de la școală și în timpul liber. "Munceam și în vacanță, dar și în timpul școlii. Mai chiuleam de la ore, mergeam la muncă printre picături, să am bani și de piese, pentru că la bicicletele de trial uzura este foarte mare și ai nevoie tot timpul de piese noi", spune sportivul.
Șape biciclete în cinci ani
Prima lui bicicletă special făcută pentru trial a fost un Magellan Tucana. "De atunci am avut șapte biciclete. Trial-ul este al doilea sport, după downhill, cu cea mai mare uzură. După ce se uzează deagaba le sudezi că nu mai rezistă", spune atletul. Actualul lui bike a costat 2.500 de euro și este un Yaabaa Stinger, de la Koxx, cel mai mare brand de piese de trial din lume. "L-am cumpărat tot din banii câștigați de mine", mărturisește Robert. Recunoaște că de primele biciclete s-a atașat foarte mult. "Acum, în primele săptămâni după ce-mi cumpără o bicicletă nouă parcă e un bibelou. După primele zgârieturi nu-mi mai pasă deloc. Am realizat că o bicicletă e de fapt doar o ustensilă, cum e pana pentru un scriitor", declară tânărul.
Cea mai mare comunitate de trial, la Oradea
Robert a povestit că în Oradea este cea mai mare comunitatea de trial bike din țară, în prezent. Asta cu toate că primul oraș în care a fost practicat acest sport este Cluj-Napoca. "Suntem în jur de 14 practicanți, cei mai mulți din România. În alte orașe abia sunt 2-3. În Cluj sunt în jur de șase persoane. Probabil acest fenomen se explică prin faptul că suntem aproape de Ungaria, unde există o comunitate foarte puternică. Maghiarii sunt foarte buni la trial. Campionul lor național este pe locul 15 în lume", spune sportivul orădean.
Se pregătește de mondiale
El se pregătește acum pentru Campionatul Mondial de anul viitor, la care speră să facă o figură bună. "Trebuie să trag foarte tare anul ăsta. Este prima oară când particip la mondiale. O să dau tot ce pot", spune Robert. Pentru a avea timp de antrenamente a amânat cu un an admiterea la facultate. Spune că dorește să urmeze Facultatea de Mecatronică. "Îmi place foarte mult mecanica și electronica, care îmbinate dau mecatronica", spune orădeanul.
Vicecampion național la elite
Robert spune că primul concurs la care a participat a avut loc în 2006, la Timișoara. "Era ceva foarte nou pentru mine. Nu știam foarte bine regulamentul. Am avut mari emoții. Și azi sunt tot așa, doar că acum am învățat să-mi controlez emoțiile atunci când ajung la un concurs. Înainte cu o zi mă duc să studiez traseul și atunci încep să simt adrenalina", mărturisește Robert. Printre cele mai bune rezultate de până acum este cel obținut la Campionatul Național, în 2008, când a ieșit pe locul întâi la junior. Acum este este vicecampion la elite, cea mai grea categorie. "Sunt cel mai tânăr câștigător la categoria asta. Mă bat cu concurenți de 25-26 de ani", spune Robert.
Cei pasionați de trial bike sau cei care vor să afle noutățile din viața lui Robert, îi pot consulta blogul personal http://kovacsrobert.blogspot.com/.
Întrebări și răspunsuri
Ce înseamnă trial bike?
Trebuie să parcurgi un traseu cu obastcole, fără să pui piciorul jos de pe pedală. Ai, de exemplu, un zid de 2 metri înălțime și trebuie să treci peste el.
Care este cel mai înalt obstacol peste care ai trecut?
Recordul meu personal este de 1,6 metri.
Ce probe sunt la un concurs de trial?
Sunt mai multe trasee, cinci sau șase. Fiecare traseu trebuie parcurs de 2-3 ori. Ideea e să nu pui piciorul jos și să nu atingi obstacolele cu ghidonul sau pedala. Fiecare picior pus jos de pe pedală înseamnă un punct penalizare. Dacă le pui ambele picioare jos primești cinci puncte penalizare și practic ești descalificat. În final câștigă cel care are cele mai puține puncte de penalizare.
Cum trebuie să fie un practicant de trial?
Să fie puternic, să aibă rezistență, să fie fibrat, să aibă explozie, să fie rapid.
Tu cum te antrenezi?
Mai nou merg la sală. Înainte făceam înot. Fac antrenamente specifice, pentru explozie, să-mi dezvolt rapiditatea. Important este să nu pun masă.
Ce-i place
Îi place să practice snowboarding. Vara îi place să înoate. Îi place să iasă cu prietenii la un billiard sau la o pizza. Îi place aeromodelismul. "Din păcate nu prea mai am timp și pentru asta. Am foarte multe proiecte neterminate", spune Robert.
Ce nu-i place
Nu-i place să iasă în club. "Nu suport cluburile, este fum, întuneric, nu vezi cu cine dansezi, cu cine vorbești", mărturisește sportivul. Nu-i plac manelele, maneliștii, oamenii încrezuți, vremea urâtă și frigul.