Oradea: Reziduurile European Food otrăvesc apele
0
Sute de pești au murit în pârâurile Crișul Băiței și Sighiștel din Ștei, ca urmare a deversării de reziduuri chimice. În astfel de cazuri, valoarea amenzilor prevăzute de lege variază între 50.000 și 100.000 de lei.
Analizele autorităților arată că ar fi fost vorba despre circa 10 tone de substanțe chimice, deversate în ape. În schimb, Ioan Micula, proprietarul European Food, spune că, într-un an întreg, la fabrică nu se folosește o asemenea cantitate de substanțe chimice. Acesta precizează că din rețeaua de epurare apa se varsă în rețeaua orașului. “La două sute de metri de rețeua noastră este o spărtură în conductă. Nu e vina noastră. Plătim sute de milioane orașului, și tot sunt probleme cu conductele”, spune Ioan Micula.
Vină comună?
Sesizată de către localnici joi seară, conducerea Gărzii de Mediu s-a deplasat pe Valea Sighiştel, însoțită de reprezentanți ai Agenţiei de Protecţie a Mediului Bihor şi ai Direcției Ape Crișuri. Au fost prelevate probe, stabilindu-se că sursa poluării ar fi fost apa folosită de European Food. Gradul de vinovăție a producătorului de alimente nu a fost încă stabilit. “Vina s-ar putea să nu fie neapărat a fabricii. Apele folosite de ei sunt preepurate și apoi deversate în rețeaua de canalizare a orașului. Cei de la European Food spun că traseul de canalizare este obturat, fapt pentru care apa se ridică și ajunge la rețeaua de pluvial”, explică directorul Gărzii de Mediu Bihor, Călin Mocan. Responsabile ar putea fi deci și Primăria Ștei, cât și Solceta SA, compania de apă din Ștei, spune acesta.
Albie înspumată
Potrivit informațiilor transmise de Direcția Ape Crișuri, sesizarea localnicilor a venit după ce, în zona podului pietonal, de pe Valea Sighiştel, s-a găsit un canal neautorizat de evacuare, camuflat cu vegetaţie şi crengi tăiate, prin care s-a deversat apa poluată. “În canal erau urme de apă iar în zona de evacuare se vedea încă spumă, pe vegetaţie. Au fost găsiți şi peşti morţi”, spune Raluca Negruț, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Ape Crişuri. Analizele efectuate au demonstrat că moartea peștilor a fost provocată de substanțele chimice și detergenţii deversaţi de angajaţii fabricii în pârâul Crişul Băiţa, prin canalul de evacuare neautorizat.
Responsabilizați
Potrivit lui Călin Mocan, decizia asupra amenzilor care le vor fi aplicate vinovaților urmează să fie luată săptămâna viitoare, cel mai devreme luni. Până atunci, companiei European Food i s-a dispus verificarea rețelei de canalizare de sub platforma industrială și remedierea oricăror defecțiuni, în termen de 30 de zile. Companiei de Apă i s-a impus ca până la data de 15 octombrie să controleze toate canalele din zonă. Pentru a se putea verifica dacă mai există și alte canale neautorizate, ascunse de buruieni, Primăria Ștei a fost somată să curețe zona de vegetație.