Regiile locale scumpesc apa și căldura, primarul le cere orădenilor să nu se debranșeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterea cotei TVA de la 19% la 24% a determinat şi operatorii locali de servicii publice, Electrocentrale, Compania de Apă şi Regia Autonomă a Piețelor, Agrement și Salubritate, să modifice tarifele practicate.

Regiile vor propune în şedinţa Consiliului Local din 15 iulie 2010 aprobarea modificărilor de tarife determinate de schimbarea cotei standard de TVA. În ceea ce priveşte tarifele serviciilor oferite de OTL, majorarea acestora va fi suportată de regie, deoarece ultima majorare a tarifelor s-a facut de abia acum o lună de zile. Căldura se va scumpi de la 164,93 lei la 174,71 lei pentru populație, apa de la 2,94 lei la 3,17 lei.

„Fac un anunţ către toţi orădenii să râmână în sistemul centralizat de alimentare publică cu energie, deoarece Primăria Oradea a finalizat procedura de depunere a unei cereri de finanţare pentru unitatea de producţie a energiei. În cazul în care Guvernul României va pune în practică anularea subvenţiilor, vom avea în vedere stabilirea unor măsuri de compensare, în special pentru familiile cu venituri reduse", a declarat primarul Ilie Bolojan. Edilul a recunoscut că Electrocentrale se află într-o situaţie dificilă și municipalitatea va anunţa, cel târziu săptămâna viitoare, măsurile pe care le va lua cu privire la această societate" a spus primarul Ilie Bolojan în cadrul conferinţei de presă de azi.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite