Reduceri pentru orădenii care plătesc impozitele integral până în luna martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orădenii sunt aşteptaţi la ghişee. Foto: Andreea Costea
Orădenii sunt aşteptaţi la ghişee. Foto: Andreea Costea

Orădenii pot beneficia de reducerea impozitului cu 8 procente dacă achită integral obligaţiile către buget până în data de 31 martie 2010. Cei care doresc să beneficieze de reducerea de 8 procente se pot prezenta la ghișee, începând cu data de 18 ianuarie.

„Până atunci se vor încasa la ghişeele din camera 14 a primăriei taxele fără debit, cum sunt taxa de timbre, taxa pentru emiterea certificatelor fiscale, taxa pentru avize şi autorizaţii precum şi amenzile de circulaţie cu termen de 48 de ore”, a declarat Carmen Cherteş, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.
În perioada 4 - 18 ianuarie, declaraţiile fiscale de clădiri şi terenuri vor fi preluate la C.I.P, camera 23. Declaraţiile fiscale auto vor fi preluate de la persoanele juridice la camera şapte şi de la persoanele fizice la camera 9. Datele vor fi prelucrate după 18 ianuarie. Vizarea fişelor de înmatriculare auto se va realiza sub rezerva depunerii declaraţiilor pentru stabilirea taxei auto însoţită de documentele primare aferente. După data de 18 ianuarie, încasarea impozitelor şi taxelor se va relua prin personalul de la camera 14, parterul Primăriei, prin intermediul Sistemului de Plăţi Online de pe site-ul Primăriei, prin unităţile Direcţiei de Poştă şi prin unităţile C.E.C.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite