Recomandări pentru petrecerea timpului liber, în weekend
0Adevărul de Seară Oradea vă prezintă mai jos câteva evenimente culturale care au loc în acest sfârșit de săptămână.
ASTĂZI
Fuego colindă pentru părinți, la Casa de Cultură
Orădenii care vor să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă au ocazia să-l asculte în această seară pe Fuego, interpretând live câteva dintre cele mai cunoscute colinde românești. Concertul intitulat „Colinde pentru părinți" începe la orele 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Prețul unui bilet este de 40 de lei și de 50 de lei, în funcție de locul ocupat în sala de spectacole. Regia artistică este semnată de Fuego, aflat într-un turneu național care include cele mai importante orașe din țară.
SÂMBĂTĂ
Teatrul de copii se mută la supermarket
Dacă micuții spectatori nu au timp să meargă la teatru în locația consacrată, actorii de la Teatrul de Copii Arcadia se mută acolo unde știu că vor găsi un public numeros și anume la supermarket. Piesa „Apolodor, pinguinul călător" va fi jucată sâmbătă într-o locație mai puțin convențională, la hipermarketul Real II, din Episcopia. Copiii și părinții nu vor trebui să plătească bilet de intrare, accesul la spectacol fiind gratuit, pentru toată lumea. Spectacolul începe la orele 15.00.
DUMINICĂ
Amatorii de teatru, așteptați la „Cafeneaua"
Trupa maghiară "Szigligeti" a Teatrului de Stat Oradea îi așteaptă pe orădeni duminică seară, de la orele 19.00, la piesa „Cafeneaua", de Carlo Goldoni. Spectacolul se va desfășura cu publicul pe scenă, din cauza lucrărilor de renovare la care este supusă clădirea teatrului. „Cafeneaua"este o comedie de atmosferă, o oglindă necruţătoare a realităţii secolului XVIII şi de astăzi. Rolurile principale sunt interpretate de către actorii Kardos M. Róbert, Dobos Imre şi Szotytori József, iar scenografia este semnată de Florica Malureanu. Regizor este Anca Bradu.