REZULTATE BACALAUREAT 2012 BIHOR:Vezi aici perlele elevilor bihoreni la Limba şi Literatura Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat, din acest an, a luat sfârşit. Unii elevii au primit notele cu bucurie, în timp ce alţii s-au arătat dezamăgiţi. Chiar dacă examenul a trecut, perlele candidaţilor au rămas.

Cu un procent de 53.37%, judeţul Bihor se află printre primele cinci în ce priveşte promovabilitatea la nivel naţional. Acest lucru nu înseamnă că perlele elevilor au lipsit. A devenit o obişnuinţă ca după BAC comentariile unor elevi să-i amuze pe cititori. Iată câteva dintre perlele descoperite de profesorii corectori, din Bihor, la Limba şi Literatura Română.

"Mihai Eminescu a fost conducătorul poporului, încurajatorul care a dat forţă poporului prin versurile lui. El a scris imnul care  este un vers de lemn, imnul a fost scris în perioada de război şi revoluţie"

"Autorul parcă transmite faptul că era un singuratic, un melancolic şi fără pic de viaţă, dar bineînţeles era un lucru trecător deoarece în viaţă nu mereu avem ceea ne dorim".

„Motivul pentru care Mihai Eminescu a scris Luceafărul a fost să ne arate nouă cât de disperat a fost să aibă o familie sau măcar o persoană iubită. Lupta lui în poezie arată că Luceafărul nu este altul decât Ion Luca Caragiale. Viaţa reală i-a luat-o pe prietena lui Miţa".

"În toate operele lui Eminescu găsim un singur basm, iar celelalte fiind poezii. Luceafărul e personificat şi caracterizat asemenea unui crai".

 "Tema poeziei Luceafărul este dorinţa după o steluţă serală. A cerut steluţa pentru fata care merge după el, dar fata a rămas pe pământ".

"Eminescu rămâne un neînţeles, un redus la minte deoarece oamenii nu sunt capabili să-l aprecieze, căutându-i defectele lumeşti".

Rămâi pe oradea.adevarul.ro  pentru a afla în timp real toate detaliile despre examenul de Bacalaureat: organizare, subiecte, rezultate Bacalaureat 2012, precum și multe alte știri și evenimente legate de acest examen.

REZULTATE BACALAUREAT 2012

Informaţii despre examen, subiectele de la fiecare proba REZULTATE BAC 2012 - puteţi afla în timp real toate aceste date, pentru fiecare judeţ şi oraş, dacă accesaţi paginile locale din adevarul.ro sau harta interactivă de mai jos.

REZULTATE BAC 2012

Iată cum poţi afla foarte rapid şi uşor rezultatele de la BACALAUREAT  2012. Intră pe harta digitală de mai jos şi apoi caută oraşul tău sau oraşul de reşedinţă al judeţului tău. Intră în pagina municipiului şi vei vedea rezultatele, în momentul în care acestea vor fi publicate.

Harta interactiva a Romaniei, pe adevarul.ro

Iată mai jos lista:

Rezultate Bacalaureat 2012 Alba: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Arad: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Pitesti şi Arges: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Bacau: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Oradea şi Bihor: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Bistrita - Nasaud şi Bistriţa: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012  Botoşani: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Braşov: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Braila: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 BUCUREŞTI: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012Buzău: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Resita, Caransebes si judetul Caras-Severin: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Călăraşi: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Cluj-Napoca si judetul Cluj: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Constanta: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Craiova şi Dolj: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012Galaţi: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Giurgiu: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Târgu-Jiu şi Gorj: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Deva şi Hunedoara: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Iaşi: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Neamţ şi  Piatra Neamţ: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Slatina şi Olt: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Maramureş şi Baia Mare: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Targu-Mures si Mures: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Ploiesti şi Prahova: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Salaj şi Zalau: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Sibiu: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Suceava: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Slobozia şi judeţul Ialomiţa: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Teleorman şi Alexandria: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Timisoara, Lugoj si Timis: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Tulcea: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Vaslui: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Ramnicu Valcea si judetul Valcea: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Focşani şi Vrancea: detalii AIC

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite