Oradea: Salariații RER și-au obținut banii printr-o grevă spontană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Salariații RER și-au obținut banii printr-o grevă spontană
Oradea: Salariații RER și-au obținut banii printr-o grevă spontană

Angajații operatorului de salubritate RER Ecologic Service au declanșat în această dimineață o grevă spontană pentru a-și obține drepturile salariale.

În curtea firmei, ei au cerut noii conduceri acordarea celui de-al 13-lea salariu, plata orelor suplimentare, a abonamentelor de transport pentru cei care fac naveta din alte localități și explicații cu privire la impozitele care li se rețin.

Conducerea societății din Oradea și Timișoara a decis să le acorde azi, până la ora 18.00, jumătate din cel de-al 13-lea salariu, iar cealaltă jumătate să le-o acorde de Crăciun. ”Orele suplimentare vor fi plătite doar după ce șefii de sector vor prezenta o situație clară, nu așa cum ne-au dat-o săptămâna trecută”, a spus directorul economic general Daniela Mălinaș. În privința abonamentelor de transport, conducerea firmei va lua o decizie în perioada următoare. Mălinaș a precizat că în ultima lună, salariaților li s-a decontat 70% din abonament, deci trebuie găsite fonduri pentru diferența de 30%.

Salariații RER cîștigă între 480 și 900 de lei net, pe lună, în funcție de vechime. Ei se plâng de banii câștigați, precizând că lucrează peste program, și de sărbători, că au familii și datorii.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite