Puterea tradiţiei la bihoreni: porc sacrificat fără amendă, însă doar în anul 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuitorii de la sate refuză să accepte normele impuse de Uniunea Europeană prin care animalele sunt anesteziate
Locuitorii de la sate refuză să accepte normele impuse de Uniunea Europeană prin care animalele sunt anesteziate

Bihorenii taie animalele la fel ca pe vremea bunicilor, siguri că ştiu unde să împungă cu vârful cuţitului astfel încât porcul să nu sufere prea mult. Autorităţile au anunţat că nici anul acesta nu se vor plăti amenzi pentru tăierea porcului, deşi UE cere asomarea animalelor.

Nicolae Urda a tăiat anul acesta un porc de toată frumuseţea, aşa cum face înaintea fiecărui Crăciun. Nu l-a asomat, fiindcă tradiţia e lege în Bihor.
„De când e lumea, la noi se înjunghie porcul. Acesta este mersul lucrurilor. Sunt sigur că animalul nu suferă, fiindcă ştiu unde şi cum să-l împung”, a povestit gospodarul. La fel ca Urda, cei mai mulţi bihoreni preferă să ignore legea.
„Conform legislaţiei europene, primul pas este asomarea şi apoi sângerarea. Anul acesta este ultimul în care mai închidem ochii, fiindcă nu s-a reuşit achiziţionarea asomatoarelor, nici de persoanele fizice, nici de primării sau medicii veterinari”, a spus Mircea Gelu Budău, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Bihor.

Obicei
Cei mai mulţi bihoreni preferă să ignore legea europeană

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite