Băiețelul mort în accidentul de pe șoseaua de centură a împlinit ieri nouă ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La ultimul accident trei persoane şi-au pierdut viaţa: mama şi cei doi copii. Zece persoane au scăpat ca prin minune dintr-un accident, dar evenimentele rutiere devin o obişnuinţă pentru bihoreni.

O mamă şi cei doi copii au murit duminică după-masă într-un accident petrecut pe strada Ogorului din Oradea, în spatele cimitirului. Din primele date, Ana Loga, de 32 de ani, se întorcea împreună cu cei doi copii din Betfia, de la părinţi. Pe şoseaua de centură, femeia a pierdut controlul maşinii pe care o conducea şi a intrat pe contrasens unde s-a izbit de un Citroen, condus de Mircea Lazăr, de 44 de ani, din Sânmartin.


„Ar putea fi vorba de o neatenţie în conducere, coroborată cu lipsa de experienţă, deoarece femeia avea carnet din 2009. Este greu de stabilit însă, pentru că nu avem niciun supravieţuitor care să ne spună ce s-a întâmplat”, a declarat în această dimineaţă comisarul şef Dorin Sava, şeful Poliţiei Rutiere Bihor. În urma accidentului şoferiţa a murit pe loc. La fel şi fiica ei, Alexandra Loga, de 13 ani.


Băiatul femeii, Marius Loga, a fost proiectat în şanţ şi a fost dus de urgenţă la spital. „Era în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare nu a putut fi salvat”, a precizat Florian Bodog, directorul Spitalului Clinic Judeţean Bihor. Marius Loga a împlinit ieri nouă ani, iar sora lui Alexandra urma să-şi serbeze ziua pe 31 decembrie.


Alţi zece bihoreni au fost mai norocoşi. Maşinile în care se aflau s-au tamponat ieri la Ceica. Doar unul singur a rămas internat în spital, cu răni uşoare.  Poliţiştii bihoreni susţin că numărul accidentelor a scăzut anul acesta la aproape 550, faţă de peste 700 înregistrate în 2008. A crescut în schimb numărul răniţilor grav cu aproape zece la sută. O statistică arată că în Oradea, cele mai multe accidente au loc pe Calea Clujului, Decebal, Cantemir, şoseaua de Centură, urmată de Bulevardul Decebal. „Cele mai multe accidente au loc luni, marţi şi miercuri”, precizează comisarul şef Sava Dorin.

Cauzele sunt neacordarea priorităţii, traversarea prin loc nepermis şi viteza.
Dorin Sava, şeful Poliţiei Rutiere

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite