Proiectanți timișoreni, trimiși în judecată pentru tragedia de la Oradea Plaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cadrul tragediei de la Oradea Plaza a murit un orădean în vârstă de 42 de ani
În cadrul tragediei de la Oradea Plaza a murit un orădean în vârstă de 42 de ani

La un an și opt luni de la moartea unui orădean și accidentarea altor trei muncitori, ca urmare a prăbușirii plafonului în cadrul șantierului Oradea Plaza, procurorii Parchetului Curţii de Apel au finalizat ancheta. Inginerul timișorean care a proiectat structura metalică și profesorul universitar care a avizat proiectul riscă douăzeci de ani de închisoare.

Accidentul de anul trecut de la Oradea Plazza a ajuns pe rolul Judecătoriei Oradea

La 12 februarie 2009 muncitorul Gabor Florin, în vârstă de 42 de ani, și-a pierdut viața, strivit de o sută de tone de beton proaspăt turnat.  Alți trei colegi de-ai săi au fost răniți, cel mai tânăr dintre ei, Teodor Sava, în vârstă de 28 de ani, fiind și cel mai grav afectat. Surse judiciare spun că Teodor Sava a primit, la acea dată, 90 de zile de îngrijire medicală, conform nomenclatorului juridico-medical. Foarte grav rănit, cu 80 de zile de îngrijiri medicale, a fost Florea Perța, în vârstă de 29 de ani. Ghezi Ciobo, în vârstă de 34 de ani, a scăpat cel mai ușor din tragedie, cu 12 zile de îngrijiri medicale.

Niciun ajutor

Viața celor implicați nu a mai fost aceeași, din acea fatidică zi. Văduva lui Gabor Florin, Nicoleta, își crește singură băiatul, elev la un liceu din Oradea. Casa pe care visau să o construiască împreună a rămas în același stadiu, încremenită parcă în timp. Femeia de 36 de ani muncește chiar și 12 ore pe zi pentru a-i asigura fiului său un trai decent. Vecinii spun că, până astăzi, Nicoleta Gabor nu a primit niciun ajutor bănesc sau vreo despăgubire, din partea angajatorilor sau reprezentanților proiectului Oradea Plaza. Surse judiciare susțin că, la momentul accidentului, toate victimele au exprimat pretenții pecuniare, necuantificate.

Două expertize

Ancheta a fost derulată de către procurorii din Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Au fost comandate două expertize,  ambele realizate de către profesorul universitar Pavel Alexa, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, costurile fiind suportate de către beneficiarul investiției, Cetatea Nouă. Expertiza tehnică pe zonele metalice a relevat că s-au comis erori de proiectare la fermele de susținere ale planșeului aflat în turnare.

Profesorul universitar dă vina pe Inspectoratul de Construcții

Expertiza tehnică efectuată de către Pavel Alexa l-a identificat drept principal responsabil pe Gheorghe Popa, expert verificator, profesor universitar la Facultatea de Hidrotehnică din Timișoara, precum și pe un grup de conferențiari de la Facultatea de Construcții din Timișoara, care au semnat proiectarea structurilor metalice de rezistență. Expertului Gheorghe Popa i-a fost anulat certificatul de atestare tehnico-profesională A2 (rezistență metalică), în luna iulie a anului trecut, dar acesta nu se consideră vinovat pentru ce s-a întâmplat la Oradea Plaza, în februarie 2009. „Principalii responsabili sunt cei de la Inspectoratul de Construcții, care au  dat drumul la construcții fără să aibă toate avizele, fără detalii de execuție și caiete de sarcini. Tot ce au făcut, au făcut împotriva legii", a declarat Gheorghe Popa, revoltat că i-a fost prejudiciată, pe nedrept, imaginea. Acesta a spus că tot ce a încasat el, din infima sa contribuție la grandiosul proiect Oradea Plaza, nu a depășit 800 de euro. Samuel Muj, administrator la CON SAM PRO, firma care a proiectat structura metalică, refuză să dea declarații pe tema accidentului de anul trecut.

Constructorul, curat

În ceea ce-l privește pe constructorul Tehnoclima SRL Constanța, verificat de către toate instituțiile avizate, în dosarul de la parchet se arată că acesta a respectat cu strictețe toate normele în vigoare, neexistând o minimă suspiciune de culpă asupra sa.

Inaugurat

Centrul comercial și de business Oradea Plaza a fost inaugurat la mijlocul lunii iulie 2010. Din cauza crizei economice, hotelul din complexul Oradea Plazza nu va fi gata la timp. Cetatea Nouă, inițiatorul proiectului, a solicitat prelungirea termenului de finalizare a construirii hotelului până în luna decembrie a anului 2012.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite