Profesorii de la Universitatea Oradea au primit diplome de merit pentru activitatea lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 40 de profesori de la Universitatea Oradea au fost premiați cu diplome de merit, pentru activitatea didactică din anul universitar 2009 - 2010. Alte patru diplome de merit au ajuns la profesori care au împlinit vârsta legală de pensionare. Consultați lista profesorilor premiați și spuneți-vă părerea despre ei.

„Cadrele didactice care au împlinit vârsta legală de pensionare au primit diplome de merit pentru contribuția adusă la dezvoltarea învățământului academic orădean", a spus Olimpia Popoviciu, purtător de cuvânt la Universitatea Oradea. Cei patru sunt Sabin Burcă, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Științe, Liana Cozea, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Bihari Barnabas, lector universitar la Facultatea de Arte Vizuale și Irina Negruț, asistent universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie.

 Pentru performanțele din anul universitar trecut au fost premiate 37 de cadre didactice. Printre ele se numără Cristian Pușcaș, arhitect specializat în secession, Sorina Borza și Ligia Burtă.

Lista cadrelor universitare premiate pentru activitatea din 2009 - 2010

 Arh. Cristian Puşcaş, Facultatea de Arhitectură şi Construcţii, pentru activitate didactică şi ştiinţifică

Conf.univ.dr. Mărieş Gh. Radu Emil, Facultatea de Arte Vizuale, pentru activitate didactică

Conf.univ.dr. Bone Rudolf, Facultatea de Arte Vizuale, activitate didactică

Lect. univ.dr. Dana Cristea, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, activitate didactică

 Asist.univ.Mirela Ştef, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, activitate didactică

 Prof.univ.dr.ing. Ioan Felea, Facultatea de Energetică, activitate didactică şi cercetare ştiinţifică

Prof.univ.dr.ing. Marcel Roşca, Facultatea de Energetică, activitate didactică şi cercetare ştiinţifică

Prof.univ.dr.ing. Gerda Erica Mang, Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei, activitate didactică şi cercetare ştiinţifică

Prof.univ.dr.ec. Ioan Rada, Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei, activitate didactică şi cercetare ştiinţifică

Conf.univ.dr.ing. Iulian Stănăşel, Facultatea de Inginerie Managerială şi  Tehnologică, activitate didactică şi ştiinţifică

Conf.univ.dr.ing. Voichiţa Hule, Facultatea de  Inginerie Managerială şi  Tehnologică, activitate didactică şi ştiinţifică

Prof.univ.dr. Sorin Şipoș, Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, activitate didactică şi ştiinţifică

Conf.univ.dr. Marcu Staşac, Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, activitate didactică şi ştiinţifică

Prof.univ.dr. Dana Cipău, Facultatea de Litere, activitate didactică şi ştiinţifică

Conf.univ.dr. Crenguţa Bocşe, Facultatea de Litere,a ctivitate didactică şi ştiinţifică

Lector  univ.Eleonora Chiriac, Facultatea de Muzică, activitate didactică şi organizarea unor  manifestări cultural-artistice

Conf.univ.dr. Zorica Maria Pitic, Facultatea de  Muzică, activitate didactică şi organizarea unor manifestări cultural-artistice

Prof.univ.dr. Gheorghe Mermeze, Facultatea de Medicină şi Farmacie, activitate didactică şi ştiinţifică

Conf.univ.dr. Ligia Burtă, Facultatea de Medicină şi Farmacie, activitate didactică şi ştiinţifică

 Prof.univ.dr. Ioan Vlad, Facultatea de Protecţia Mediului, activitate didactică şi ştiinţifică

Şef lucr.univ.dr.ing.Adrian Timar, Facultatea de  Protecţia Mediului, activitate didactică şi ştiinţifică

Conf.univ.dr. Sabin Burcă, Facultatea de Ştiinţe,  activitate didactică şi știinţifică

Prof.univ.dr. Gheorghe Sorin Gal, Facultatea de Ştiinţe, activitate didactică şi ştiinţifică

Conf.univ.dr. Adriana Giurgiu, Facultatea de Știinţe Economice, activitate didactică

Prof.univ.dr. Alina Bădulescu, Facultatea de Ştiinţe Economice, activitate didactică

Lect.univ.dr. Carmen Domocoş, Facultatea de Ştiinţe Juridice, activitate didactică şi ştiinţifică

Asist.univ.dr. Mircea Ursuţa, Facultatea de Ştiinţe Juridice, activitate didactică şi ştiinţifică

Lect.univ.dr. Gabriela Goudenhooft, Facultatea de Ştiinţe Politice şi  Știinţele Comunicării, activitate didactică şi ştiinţifică

Conf.univ.dr. Sorin Gelu Borza, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, activitate didactică şi ştiinţifică

Conf.univ.dr. Ioan Sabău, Facultatea de Ştiinţe Socio-umane, activitate didactică şi știinţifică

Lect.univ.dr. Mihai Marian, Facultatea de Ştiinţe Socio-umane, activitate didactică şi ştiinţifică

Preot Prof.univ.dr. Nicu Dumitraşcu, Facultatea de Teologie Ortodoxă, activitate didactică

Preot Conf.univ.dr. Mihai Gavril Brie, Facultatea de Teologie Ortodoxă, activitate didactică

Conf.univ.dr.ing. Liliana Indrie, Facultatea de Textile şi Pielărie, activitate didactică şi ştiinţifică

Şef lucr.dr.ec. Sunhilde Cuc, Facultatea de Textile şi Pielărie, activitate didactică şi știinţifică

Conf.univ.dr. Mariana Marinescu, Departamentul pentru  Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic, activitate didactică  

Conf.univ.dr. Cristina Zdrehuş, Departamentul pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic, activitate didactică

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite