Profesoara Alexandrina Crăciun îi învaţă pe viitorii dascăli cum să fie profesionişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandrina Crăciun
Alexandrina Crăciun

Profesorul de pe locul I din Oradea este Alexandrina Crăciun. De peste 30 de ani predă istoria la Colegiul Naţional „Iosif Vulcan", unde îi învaţă pe viitorii învăţători secretul unei cariere de succes. Cu zeci de copii care au participat la diverse olimpiade, profesoara de istorie a reuşit să demonstreze că dăruirea şi pasiunea pentru vocaţia de dascăl pot face „casă bună" vreme de câteva decenii.

Deşi nu este bihoreancă, Alexandrina Crăciun este legată sufleteşte de Oradea. „Eu sunt din Fălticeni, de lângă Suceava. Am avut ocazia să urmez unul dintre cele mai bune licee, actualul Colegiu Naţional «Nicu Gane», unitate de învăţământ care a dat nume mari în istorie, precum Anton Holban", spune profesoara de istorie. Prima pasiune a Alexandrinei Crăciun a fost matematica. „Am urmat profilul real în liceu. Printr-o provocare, participarea la o olimpiadă de istorie, mi-am descoperit pasiunea pentru trecutul lumii. Iar provocarea m-a pasionat în aşa fel încât am decis să renunţ la prima mea opţiune pentru facultate, care era medicina, şi să dau admitere le singura facultate care era atunci în ţară: cea de istorie de la Suceava", explică dascălul.

Şcoala de suflet

După ce a terminat facultatea, deşi a fost repartizată la Vaslui, viaţa a făcut ca Alexandrina Crăciun să ajună în Oradea. „Am reuşit să petrec 30 de ani în aceeaşi unitate de învăţământ pentru că există o legătură strânsă între profesori, sunt ca o familie, dar şi pentru că în acest colegiu naţional, există o legătură specială între elev şi profesor. Una de respect reciproc, dar şi de ataşament", adaugă profesoara de istorie.

Una dintre cele mai mari provocări din cariera de dascăl, Alexandrina Crăciun o consideră a fi un concurs televizat, pentru care a pregătit patru dintre elevii săi. „Era un concurs de cultură generală, cu întrebări din istorie, chimie, fizică, dar şi cu probe de educaţie fizică. Faptul că am acceptat invitaţia celor de la TVR pentru a participa şi am ajuns până în semifinale a însemnat foarte mult pentru mine. Am reuşit să văd că pasiunea şi munca pentru un scop comun îi pot motiva pe elevi să dea ce au mai bun", mai spune Alexandrina Crăciun.

Totul pentru elevi

După spusele profesoarei de pe locul I, profesionalismul este cea mai mare calitate a unui dascăl. „E important să ştii să te apropii de copii, dar pentru asta e nevoie de multă răbdare. Ca să poţi să devii un profesor în adevăratul sens al cuvântului, ai nevoie de profesionalism. Un dascăl trebuie să ştie să-şi lase  toate probleme la uşa şcolii, iar în momentul în careintră în clasă, deschiderea minţilor şi sufletelor elevilor ar trebui să fie ţelul lui", adaugă profesoara.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite