Producătorii bihoreni cultivă haotic şi sunt nevoiţi să îşi vândă legumele la preţ de nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii de legume din Bihor cultivă după ureche, iar marfa lor ajunge să se vândă pe câţiva zeci de bani. Cu toate că în acest an, a existat supraproducţie la culturile de leguminoase din judeţ, fermierii îşi vând produsele la preţ de nimic, pentru că nu au ştiut ce să cultive.

Cultivatorii bihoreni şi-au frecat degeaba mâinile de bucurie când şi-au văzut recoltele bune de varză, pepeni ori roşii. Pentru ei, bilanţul de până acum e unul păgubos şi asta deoarece nu au cultivat ce trebuie! În zadar producţia este una peste aşteptări, pentru că nu există cerere pentru ce şi-au pus ei în grădini. Iar pentru a nu le rămână legumele pe cap, producătorii se văd nevoiţi să le vândă pe câţiva bănuţi.

„Anul acesta s-a cultivat cel mai mult varză, în zonele din Toboliu, Giriş şi Cheresig. Urmează pepenii verzi şi galbeni, cu o suprafaţă dublă faţă de anul trecut. Totodată, mulţi s-au orientat spre roşii, pentru că anul trecut au avut un preţ bun, de până la trei lei", afirmă Nicoale Hodişan, şeful Direcţiei Pentru Agricultură Bihor. În zadar însă. Alte legume se află la mare cerere pe piaţă în acest moment. „În momentul de faţă, se caută fasole verde şi broccoli. Nu se găseşte fasole, deşi suntem în plină vară. Nu prea a cultivat nimeni nici brocoli. Producătorii bihoreni cultivă haotic. Ei pun anul acesta ce a mers bine anul trecut", spune Marius Ştefan, directorul Camerei Agricole Judeţene Bihor.

Altfel spus, bihorenii cultivă după ureche, fără a ţine cont de o planificare a culturii. „Ar fi fost bine să facă o planificare a culturii în funcţie de cerere de pe piaţă. Cererea o dau marii jucători , care dictează ce secaută şi astfel noi progrmăm producţia", explică Ştefan. Pentru ca în Bihor nu se cultivă legumele ce au trecere printre marii cumpărători, intervin pe piaţă comercianţi din altă parte. „Piaţa e reglată din judeţele învecinate. Totodată, intervin comercianţii care cumpără legumele din Polonia sau alte ţări şi vin să le vândă la noi", susţine Nicolae Hodişan.

Citeşte astăzi în „Adevărul de Transilvania” care sunt soluţiile pentru ca recoltele următoare să aibă trecere pe viitor!

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite