Problemelor asociațiilor de proprietari au fost dezbătute în cadrul unei întâlniri cu primarul
0Primăria Oradea cere asociațiilor de proprietari să organizeze obligatoriu adunările generale, să se înscrie în programul de reabilitare termică, să păstreze curățenia în jurul blocurilor și să monteze mai multe becuri la intrările în blocuri.
Municipalitatea a continuat seria întrunirilor cu asociaţiile de proprietari, în Sala Mare a Primăriei fiind invitaţi reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din cartierele Rogerius şi Ioşia.
"Printre subiectele discutate de municipalitate cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari se numără obligativitatea organizării adunărilor generale, reabilitarea termică a blocurilor, montarea corpurilor de iluminat la intrarea în blocuri, îngrijirea spaţiilor verzi din jurul acestora, posibilitatea repartizării locurilor de parcare din jurul blocurilor", a spus Carmen Cherteș, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea. Organizatorii au răspuns şi la problemele ridicate de asociaţiile de proprietari prezente. La întâlnirile organizate a participat primarul Ilie Bolojan, precum şi reprezentanţi ai Directiei Tehnice, Instituţiei Arhitectului Şef, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, RER Ecologic Service, RAPAS, Companiei de Apă, Electrocentrale, Poliţiei Comunitare Oradea.