Stiri din Oradea

Problema posturilor de îngrijitoare pentru grădinițele orădene a fost rezolvată

25 ianuarie 2012, 13:04 |  Autor: Laura Breb  | 

Cuvinte cheie: Adevărul Oradea, grădinițe, școli, îngrijitoare, mame, lipsă de personal,

Foto arhivă

Oradea

Foto arhivă

 

Conform unor date furnizate de către conducerea Grădiniței nr.30 din Oradea, posturile necesare pentru supravegherea copiilor din cadrul unității de învățământ au fost ocupate. Cei care au salvat situația cu operativitate au fost cei de la Inspectoratul Școlar Județean Bihor, care au deblocat câteva posturi de îngrijitoare pentru ca activitatea grădiniței să se desfășoare în bune condiții. 

După spusele directoarei Grădiniței nr. 30, Lucia Negrău, situația cu care se confrunta în urmă cu ceva vreme unitatea de învățământ s-a rezolvat, iar acum procesul didactic se desfășoară conform programei. „Nu mai avem posturi vacante, toate fiind ocupate printr-o intervenție rapidă a Inspectoratului Școlar Județean", spune femeia. Mai mult, aceasta afirmă că, deși posturile sunt blocate, necesitatea unor îngrijitoare la unitatea de învățământ ar fi dus la „dezamorsarea" situației în scurt timp de la începerea anului școlar.     

Pe Aceeaşi Temă

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Verginica Cojanu, îngrijitoare şi studentă, la 51 de ani

    Verginica Cojanu lucrează de două decenii cu cei mici şi spune că nimic nu o bucură mai mult de ...

    AZI-DIMINEAŢĂ Femeile de serviciu şi tâmplarii, de pază în şcoli

    Din datele Inspectoratului Şcolar Giurgiu, aproape 40% dintre şcolile din judeţ nu sunt sec ...

    Vezi aici cât trebuie să muncească o îngrijitoare de grădiniţă pentru un salariu de 500 de lei

    Deşi cele mai multe grădiniţe din Focşani sunt dotate la ultimele standarde, iar micuţii benefi ...

    USL a finalizat programul de guvernare. VEZI ce-şi propune cabinetul Ponta

    USL a finalizat programul de guvernare și l-a trimis Parlamentului. Ministrul desemnat pentru r ...

    Marin Anton demisioneză din PDL

    Preşedintele PDL Giurgiu, Marin Anton, a declarat, astăzi, că va pleacă din partid şi va renunţ ...

    VIDEO/FOTO Nicolae Barbu a intrat oficial în lupta pentru Primăria municipiului Giurgiu

    Omul de afaceri Nicolae Barbu şi-a depus vineri, 27 aprilie, candidatura pentru fotoliul de pr ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole