Primele pentru crescătorii de ovine și bovine se pot solicita până la finele lunii mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crescătorii de ovine şi caprine pot solicita Plata Naţională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie. Pentru a beneficia de prima pe cap de animal pentru ovine şi caprine, producătorul trebuie aibă miminum 50 capete de ovine femele și cel puțin 25 de capete de caprine femele.

Orădenii care vor să beneficieze de bani trebuie să aibă în efectivul din exploataţie cel puţin 50 de capete de ovine femele și 25 capete caprine femele, cu vârsta  de minim un an până la data de 31 martie a anului în care se face solicitarea primei. Totodată, efectivul pentru care se solicită prima trebuie să fie înscris în Registrul naţional al exploataţiilor la data depunerii cererii şi trebuie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere, în perioada 1 iunie - 31 august 2010. Pentru a verifica veridiciatea informațiilor se vor efectua controale.

„Începând cu anul acesta dacă în urma verificărilor în baza de date, sau în urma  controlului de pe teren, se constată diferenţe între numărul animalelor solicitat la plată şi numărul animalelor eligibile, se aplică reduceri sau excluderi de la plată", a precizat Traian Abrudan, directorul coordonator al Centrului Judeţean Bihor al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Regula nu se aplică dacă numărul de animale găstit este egal, sau cu o diferență de trei animale față de numărul declarat.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite