Primăria caută o firmă care să asigure utilităţile la blocurile de pe strada Branului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un apartament ANL  este o variantă ieftină de locuinţă
Un apartament ANL este o variantă ieftină de locuinţă

Primăria Oradea a demarat procedura de licitaţie publică pentru lucrările de asigurare de utilităţi tehnice, aferente construcţiilor de locuinţe unifamiliale, cu credit ipotecar, amplasate pe strada Branului. Lucrările vor fi realizate în baza convenţiei încheiate cu Agenţia Naţională de Locuinţe. 

"Se vor achiziţiona serviciile de proiectare, asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţie a lucrărilor", informează Primaria Oradea, printr-un comunicat. Lucrările constă în amenajarea unui şanţ de gardă, împrejmuire din prefabricate, un drum, platforma de întoarcere şi reţeaua de apă potabilă. Valoarea estimată a investiţiei depăşeşte suma de 870.000 lei. Firma care va castiga licitaţia va trebui să realizeze investiţia în trei luni.

Termen limită

"Aceste lucrări sunt realizate în baza convenţiei încheiate cu Agenţia Naţională de Locuinţe, potrivit căreia Consiliul Local se obligă să asigure utilităţile aferente construcţiei, până la predarea locuinţelor unifamiliale către beneficiari", se arată în comunicat. Termenul limită de depunere a ofertelor este 29 octombrie, orele 10.00, la sediul Primăriei Oradea. Deschiderea ofertelor va avea loc în aceeaşi zi, la orele 12.00.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite