Pe timp de criză, primăria pune propriri pe salarii, să recupereze impozitele neplătite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea
Oradea

Primăria Oradea a trimis peste 35.000 de somaţii orădenilor, persoane fizice şi juridice, care nu şi-au achitat la termen taxele, impozitele sau amenzile. Peste 5.000 de orădeni s-au trezit cu propriri pe salarii sau pensii și pe conturile deschise la bănci.

"Totodată, au fost instituite şi alte măsuri de executare silită, respectiv un număr de 107 sechestre pe autoturisme şi 92 de ipoteci. Tot în acest an, au fost demarate 10 acţiuni în justiţie în vederea trasformării amenzilor contravenţionale în muncă în folosul comunităţii", spune Carmen Cherteș, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Bani mai mulți la buget

Măsurile de executare silită au adus la bugetul local încasări de peste 10 milioane de lei, cu 3 milioane de lei mai mult față de anul trecut.  "Având în vedere că se apropie ultima scadenţă din acest an (30 septembrie) pentru plata impozitelor la bugetul local, municipalitatea face un apel către contribuabili să-şi plătească la timp aceste debite, pentru a nu se ajunge în situaţia executării silite", mai spune Carmen Cherteș.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite