Primăria Oradea vrea ca rău platnicii să fie obligați la muncă în folosul comunității

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Primăria Oradea face demersuri pentru ca rău platnicii să fie obligați de instanțe să facă muncă în folosul comunității, în contul amenzilor contravenționale pe care aceștia nu le pot achita.  

Este vorba despre acele persoane care nu au bunuri impozabile sau venituri din care să fie recuperate debitele față de bugetul local.  "Municipalitatea, prin inspectorii de executare silită au transmis un număr de 1337 procese verbale de contravenţie către organele care au dat amenzi (Inspectorate Judeţene de Poliţie, Jandarmerie, Poliţe de Frontieră, OTL, Garda Financiară etc). În total s-au transmis procese verbale de contravenţie către 36 de astfel de instituţii din toată ţara. Conform legislaţiei în vigoare aceste organe pot sesiza instanţa de judecată, solicitând înlocuirea amenzilor cu muncă în folosul comunităţii", se arată într-un comunicat al Primăriei Oradea. Potrivit reprezentanților primăriei, reglementările legale nu mai prevăd faptul exprimarea acordului de către contravenient pentru a presta muncă în folosul comunităţii, acest lucru ușurând, într-o oarecare măsură, recuperarea acestor debite.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite