Oradea: Preţul şi birocraţia bat misticismul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În treizeci de zile, în Bihor s-au solicitat doar 150 de paşapoarte biometrice. Bihorenii nu se înghesuie la ghişee din două motive: preţul mare şi perioada prea lungă pentru eliberarea paşaportului electronic.

La aproape 30 de zile de la implementarea noului sistem de preluare şi confecţionare a paşapoartelor electronice, bihorenii sunt încă reticenţi la schimbări. „În primele două săptămâni, s-au preluat 89 cereri de confecţionare a paşaportului de tip electronic. În aceeaşi perioadă, 344 bihoreni au solicitat eliberarea unui document de călătorie temporar”, ne-a spus, Leontin Cristea, adjunctul Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Bihor.
În luna noiembrie, alte 61 de persoane au depus cereri pentru eliberarea unui paşaport biometric, faţă de 239 câte au solicitat documente temporare.

Mai scump decât un act obişnuit
Dacă bihorenii nu se mai gândesc la combinaţia cifrelor 666, nici nu sunt încântaţi de preţul pe care trebuie să îl achite pentru un paşaport electronic. Acesta costă 234 lei la care se mai adaugă 32 lei o taxă consulară. „În vremuri de criză, preţul paşaportului biometric este destul de mare. Dar avem nevoie de el şi îl vom achita. Fiica mea va avea paşaport temporar, noi îl vom solicita pe cel biometric”, ne-a spus Dan Crişan.
Preţul unui paşaport vechi era 196,2 lei. Perioada de valalibilitate a acestuia era minimum trei ani (dacă posesorul vârsta de până la 14) şi zece ani (pentru persoane cu vârsta peste 25 ani). Un alt inconvenient, spun autorităţile, ar fi şi durata de eliberare a documentului.
„Paşaportul vechi se elibera în maximum şapte zile. Dacă se achita o taxă de urgenţă, acesta se putea ridica în trei zile. Paşaportul electronic se eliberează în treizeci de zile şi are o valabilitate de cinci ani. Documentul temporar este valabil doar un an şi se eliberează în trei zile”, a spus Leontin Cristea, care a mai adăugat că indiferent dacă posesorul îl doreşte în regim de urgenţă sau nu, pentru paşaportul simplu, temporar, se percepe o taxă de urgenţă în valoare de 100 lei.
Autorităţile se aşteaptă, în perioada sărbătorilor, la un număr mai mare de solicitări din partea cetăţenilor români care lucrează, cu forme legale, în străinătate. Paşaportul este singurul document cu care se pot legitima chiar şi în spaţiul Uniunii Europene.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite