Oradea: Povești tragice ale unor familii măcinate de violență

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Povești tragice ale unor familii măcinate de violență
Oradea: Povești tragice ale unor familii măcinate de violență

Violența conjugală, fie că este fizică sau verbală, poate avea final tragic. Adevărul de Seară vă prezintă câteva povești care s-au transformat în drame. Sunt poveștile tragice ale unor femei și copii, căzuți victime ale propriilor soți și tați.

CITEȘTE ȘI

Două femei au fost ucise în bătaie în 2009

Trăim într-o societate care condamnă. Tăcerea pare soluția de compromis pe care o alege majoritatea victimelor agresiunilor conjugale. Totul se petrece în spatele ușilor închise.

Omorâtă de gelozie

În 21 noiembrie 2007, comunitatea locală dintr-un sat bihorean avea să fie zguduită de un caz de violenţă în familie dusă până la extreme. Într-o familie se purtau discuțiile de seară. Soţul, un bărbat de 40 de ani credea că soţia că îl înşeală. Tot ce dorea să facă era să se răzbune. A decis că bătaia era singura soluție. Când a realizat ce a făcut, soţia sa zăcea întinsă, fără suflare, după ce o strânsese cu sălbăticie de gât. Până să ajungă poliţia, alertată de vecini, victima îşi dăduse sfârşitul.

Și-a omorât copilul cu un cablu

Luna mai 2008, viața unei copile de doi ani era curmată tocmai de tatăl său. Totul a pornit de la faptul că tânărul de 23 ani, fusese anunțat de soție că intenționează să divorțeze şi să ceară în instanţă custodia copilului. Într-o clipă tatăl fetiţei i-a hotărât acesteia soarta. S-a gândit că dacă nu o poate ține lângă el, atunci să nu se poată bucura nimeni de zâmbetul ei. A luat copilul de la bunică și l-a dus acasa la el. În timp ce micuţa dormea, a strâns-o de gât cu un cablu. Apoi, a sunat liniştit la poliţie, povestind toată întâmplarea.

Și-a legat soția cu un cablu conectat la priză

Ajunul Crăciunului 2007. Doi copii dintr-un sat bihorean aveau să trăiască o noapte de coșmar. În acea noapte, tatăl lor i-a separat de mamă. Bărbatul, un tânăr de 31 de ani, fusese anunţat de soţie că doreşte să divorţeze. Orbit de gelozie, bărbatul a aşteptat să femeia să adoarmă şi a trecut la fapte. Victima a fost legată de încheieturile mâinilor cu capetele unui cablu electric, care era conectat la o priză. A murit electrocutată. Avea doar 31 de ani

Omorâtă cu un topor

Martie 2008, tocmai trecuse Ziua Internaţională a Femeii.  Într-un sat din Bihor, o femeie cu cinci copii se descurca cum putea şi deși viața a fost dură cu ea, încerca să se bucure de copiii săi. Locuia de trei luni cu mama sa şi nicio rugăminte din lume n-a mai înduplecat-o să se întoarcă în casa celui cu care locuia în concubinaj de un deceniu. În ziua tragediei, concubinul a implorat-o să se întoarcă acasă. A fost refuzat și de această dată, iar agresorul a decis să se răzbune. A luat un topor cu care și-a ucis concubina. La fața locului, anchetatorii au găsit o scenă cumplită. Victima zăcea într-o baltă de sânge.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite