Pompierii au intrat pe fereastra unui apartament de la etajul patru pentru a salva o pensionară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" au intervenit pentru deblocarea unei persoane vârstnice din cartierul Nufărul. Se pare că femeia ar fi căzut în apartament, iar nepotul acesteia nemaiştiind nimic de ea a sunat la 112. Pompierii au fost nevoiţi să intre pe fereastra apartamentului, aflată mai mai bine de 17 metri de sol.

Pentru că femeia de peste 60 de ani este singura care are cheile de apartamentului, pompierii au fost nevoiţi să intre pe fereastra locuinţei. Intervenţia a fost cu atât mai dificilă, cu cât apartamentul bătrânei se află la etajul patru.

După ce s-au chinuit să forţeze fereastra termopan, care se află la mai bine de 17 metri de sol, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Crişana" au reuşit să o găsească pe bătrână.

Se pare că aceasta a căzut din pat şi nu a mai putut să se mişte. Inclusiv vecinii acesteia începeau să-şi facă griji pentru orădeancă, fiind obişnuiţi să o audă mişcându-se prin casă. Echipajul SMURD, prezent la faţa locului, i-a acordat femeii îngrijirile necesare pentru a-şi reveni după incident.  

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite