Poliţişti orădeni sancţionaţi în urma anchetei deschise în cazul poliţistului criminal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Venter (33 de ani) lucra ca polițist de proximitate
Gabriel Venter (33 de ani) lucra ca polițist de proximitate

Ancheta făcută de Corpul de Control al Inspectoratului General al Poliţiei Române în urma sinuciderii poliţistului de proximitate Gabriel Venter (33 ani), a scos la iveală că patru dintre colegii acestuia, care aveau responsabilităţi în păstrarea armamentului şi-au făcut superficial treaba.

Cu toate astea, anchetatorii au ajuns la concluzia că nu a existat o legătură între acest aspect şi incident. "Referitor la îndeplinirea atribuţiilor privind operaţiunile de manipulare, păstrare a armamentului din dotare, echipa de specialişti din cadrul Direcţiei Control Intern din IGPR a constatat câteva aspecte care atestă superficialitate în îndeplinirea îndatoririlor funcţionale de către patru poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea", se arată într-un document al IGPR.  Cei patru au fost atenţionaţi de superiori, cu privire la îndatoririle profesionale ce le revin la locul de muncă.

Anchetă condusă de o echipă de la Bucureşti

Ancheta IGPR -ului a fost deschisă după ce poliţistul Gabriel Venter şi-a ucis ambii părinţi, după care şi-a tras un glonţ în cap, cu arma din dotare. Cercetările făcute de o echipă de la Bucureşti au vizat modul în care sunt respectate procesurile de păstrare a armamentului şi împrejurăriule în care arma a fost ridicată de poliţistul ucigaş, în seara tragediei. Asta în condiţiile în care omul legii se afla în timpul liber în seara de 15 iunie şi teoretic ar fi trebuit să-şi predea pistolul la ieşirea din tură. „Cadrele Biroului Ordine Publică Urban şi, implicit, agentul de poliţie Venter Gabriel au participat periodic la şedinţe de pregătire profesională, unde, sub semnătură, au luat la cunoştinţă de o serie de dispoziţii cu caracter intern, printre care portul şi folosirea armamentului din dotare", se mai arată în concluziile anchetei.

Fără probleme la locul de muncă

 În cazul poliţistului orădean nimic nu a anunţat tragedia. Testele psihologice făcute omului legii au fost „curate" şi nu a avut nicio abatere disciplinară la locul de muncă. Mai mult, cu câteva ore înainte de a-şi executa părinţii acesta gătise pentru familie şi a chemat-o şi pe sora lui Ramona la masă.

Procurorii orădeni continuă ancheta pentru a stabili care sunt circumstanţele în care s-au petrecut crimele şi ce l-a determinat pe poliţist să recurgă la acest gest. Din primele verificări reiese că bărbatul și-a planificat crimele din timp și că și-ar fi propus să-și omoare și iubita, o femeie căsătorită. În seara respectivă Gabriel şi-a căutat tatăl la locul de muncă, l-a împuşcat, pe urmă s-a dus acasă unde a împuşcat-o pe mama lui. După ce şi-a executat părinţii i-a trimis SMS surorii, să vină la apartamentul unde locuia. De la locul crimei a a plecat la iubita lui, a sunat-o, i-a mărturisit ce a făcut şi i-a cerut să coboară în faţa blocului, pentru a discuta. Femeia s-a speriat şi a refuzat să coboare. Acest lucru s-ar putea să-i fi salvat viaţa, deorece anchetatorii bănuiesc că Gabriel Venter plănuia să o împuşte şi pe ea. Pe agenda de serviciu a fost găsit şi un mesaj, lăsat de ucigaş, care făcea referire la amanta lui «Pentru că nu au crezut că o iubesc pe Puiuța».

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite