Oradea: Pistă de atletism de care se alege praful

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Pistă de atletism de care se alege praful
Oradea: Pistă de atletism de care se alege praful

În zona părăginită destinată alergării din Băile Felix nu s-au mai făcut investiţii din anul 2000, când a fost adusă zgura.

Direcţia Silvică, cea care deţine pista de atletism, închiriază pista cu 100.000 de euro, însă deocamdată nimeni nu-şi permite să o ia în administrare.

Pista de alergare din staţiune, care măsoară 1.125 metri, este proprietatea Direcţiei Silvice Bihor, iar în actele instituţiei figurează ca fond forestier. Până în 2006 a fost administrată de Direcţia Judeţeană de Sport, care plătea Direcţiei Silvice o chirie de 1.700 de lei.
Contractul nu a fost reînnoit de atunci. Pentru a primi pista în administrare, DSJ Bihor trebuie să achite acum 100.000 lei anual.

Există o soluţie

Lucian Popuş, primarul comunei Sânmartin, şi-a manifestat interesul faţă de reamenajarea şi întreţinerea pistei de alergare din Băile Felix. Nu beneficiază însă de cadrul legal.
Potrivit legii, proprietarul, adică Direcţia Silvică Bihor, trebuie să scoată din folosinţă fondul forestier. Dar acest lucru nu se poate face decât în baza unui contract a cărui sumă ajunge acum la 100.000 lei.

„Această problemă se poate rezolva la nivel de ministere”, a declarat Directorul Direcţiei de Sport, Sorin Buhaş. Actualul secretar de stat în cadrul ministerului tineretului şi sportului, Doina Melinde, s-a pregătit pe pista de alergare înainte de Campionatele Europene de Sală din 1988. Atleta a luat aurul la proba de 1.500 metri, după ce s-a antrenat două luni pe pista din Băile Felix. Şi campioana olimpică Gabriela Szabo a alergat pe zgura din pădurea Băile Felix.
Ultima investiţie, constând în aducerea a trei camioane de zgură, s-a realizat în anul 2000. Pentru a face pista practicabilă, cel ce o va avea în administrare trebuie să investească acum patru vagoane de zgură.

Construită cu ajutorul judokanilor

Echipa de judoka ce aparaţinea de CFR – Rapid Oradea a contribuit la realizarea pistei de atletism. „Prin ’86-’87 se antrena lotul naţional de atletism în pădure. Încă nu exista pistă. Cumva au rezolvat să aducă nişte traverse. Noi alergam acolo şi ne-au solicitat să-i ajutăm la descărcat”, îşi aminteşte antrenorul Alexandru Chirilă.

Dacă ne cedează gratuit pista, putem să o amenajăm şi să o punem în circuit.
Lucian Popuş, primar Sânmartin

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite