Pietonii şi bicicliştii pot trece pe sub podul Decebal, ajungând mai uşor din Ioşia în centru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subtraversarea pietonală a podului Decebal din Oradea a devenit operaţională, accesul orădenilor care vin din Ioşia în zona centrală a oraşului fiind acum mai facil. Pe lângă accesul pietonal, s-a realizat şi o pistă pentru biciclişti.

Primarul Ilie Bolojan a prezentat ieri modul în care municipalitatea a făcut operaţională subtraversarea pietonală a podului Decebal, pe malul stâng al Crişului Repede. În cadrul lucrărilor s-a realizat un acces pietonal şi o pistă de biciclişti pe malul stâng al Crişului Repede, între Splaiul Crişanei şi strada Principatelor Unite, pe sub podul Decebal.

Totodată, s-au realizat accese pietonale, trotuare şi s-au montat borduri. Pistele pentru pietoni şi biciclişti fac acum legătura între zona Ioşia şi centrul oraşului. De asemenea, s-au refăcut scările existente şi balustradele aferente scărilor, precum şi zidurile de sprijin.

Mai comod

"Prin aceste lucrări am facilitat drumul celor care vin din Ioşia în zona centrală a oraşului. Urmează să demarăm o acţiune de plantat arbori în toate spaţiile rămase libere pe tronsonul cuprins între Podul Decebal şi  Podul Sovata", a spus primarul Ilie Bolojan.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite