Patru persoane au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe necunoscute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe dintre plante se comercializează în weed-shopuri
Multe dintre plante se comercializează în weed-shopuri

Abia a început anul că au și apărut primele cazuri de intoxicări cu substanțe necunoscute. Medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță au transportat la spital patru tineri care consumaseră, cel mai probabil, plante halucinogene.

Primele cazuri au apărut chiar în noaptea de Revelion. Trei tineri orădeni au fost transportați la spital după ce consumaseră alcool și o țigară din plante halucinogene. Pacienții le-au spus atunci medicilor că nu cunosc proveniența țigării. Două zile mai târziu, medicii de pe Ambulanță au intervenit la un caz asemănător. Și de această dată, tânărul consumase alcool, dar și câteva plante care se comercializeză în weed-shopurile din oraș. "Majoritatea pacienților prezintă greață, vărsături, amețeli, transpirație, paloare. Aceste simptome se instalează repede, la aproximativ 5-10 minute de la consumul substanțelor respective", ne-a spus Emil Boțcău, medicul coordonator al Serviciului Județean de Ambulanță. Din fericire cele patru cazuri nu au fost grave, pacienții nefiind spitalizați.    

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite