Patru cărți de specialitate lansate la conferința națională de științe juridice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi cu începere de la ora 10.30 în Sala festivă a facultății de Științe Juridice din Oradea va avea loc o lansare de carte ce reunește patru volume de specilitate, iar evenimentul face parte din conferința națională ce are loc în aceste zile în municipiu.

Deschiderea lucrărilor conferinței naționale de la Facultatea de Științe Economice va beneficia de lansarea a patru noi lucrări ale unor specialişti orădeni în drept.

Cartea avocatului Mircea Ursuţa, „Procedura contravenţională", ajunsă la ediţia a III-a - prima analiză din literatura juridică românească referitoare la procedura contravenţională, completată acum cu problematica actuală şi de interes a contravenţiior rutiere, dar şi cu o culegere de norme legale, unele puţin accesibile publicului larg.

Al doilea volum aparține judecătaorei Claudia Florina Uşvat, intitulat „Infracţiunile de corupţie  în contextul reglementărilor europene", constituie o analiză de actualitate a unei materii extrem de discutate în România de azi, având în vedere că procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu reglementările europene în materie de corupţie este unul anevoios, atât datorită dificultăţilor întâmpinate pe plan intern, cât şi datorită faptului că există necorelări şi contradicţii inclusiv la nivelul textelor europene.

Lucrarea lui  Carmen Adriana Domocoş, procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor cu titlul „Fapta omisivă şi incriminarea ei în legea penală română", ce tratează pentru prima dată în doctrină modalitatea în care legiuitorul român a înţeles să instituie răspunderea penală pentru omisiunea de a îndeplini o îndatorire legală sau convenţională.

Cel de-al patrulea volum  este o monografie ce poartă semnătura Oanei Mihăilă şi se intitulează „Adopţia. Drept român şi drept comparat", fiind o prezentare din perspectiva teoriei şi practicii judiciare a fenomenului adopţiei, ce analizează aspecte atât din dreptul român cât şi din legislaţia internaţională.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite