Patronul unui firme a murit încercînd să repare aparatul de aer condiţionat, încălţat în şlapi şi fără echipament de protecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfârșit tragic pentru  administratorul firmei SC Comsis Serv Cluj, în vârstă de 42 de ani, care și-a pierdut viața după ce a căzut de la o înălțime de peste șase metri în timp ce, alături de un coleg,  repara un aparat de aer condiționat.

Răzvan Rogojan şi colegul său au fost solicitaţi de Hidroelectrica să repare, la clădirea din localitatea Fughiu, aparatul de aer condiţionat din camera de supraveghere. Victima a căzut  de pe balustradă într-un canal unde apa avea o adâncime de șase metri. „Un echipaj de ls SMURD Bihor și un echipaj de pompieri au fost solicitați să intervină la salvarea bărbatului. Din păcate nu s-a mai putut face nimic" a spus lt. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana"  Bihor. Corpul bărbatului t a fost degajat din apă de către echipa de scafandrii, iar colegul său, aflat în stare de şoc, a fost preluat de SMURD. Potrivit unor surse apropiate anchetei, administratorul nu era echipat corespunzător, fiind încălţat cu şlapi. A pus mâna pe ventilatorului aparatului, s-a electrocutat, iar în urma şocului a căzut. În acest caz s-a autosesizat Inspectoratul Teritorial al Muncii Bihor care derulează cercetări.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite