Patronii a două firme, cercetaţi fiindcă au vândut produse de protecţie a plantelor neomologate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorii a două societăţi comerciale bihorene sunt cercetaţi de poliţişti pentru nerespectarea regimul produselor de protecţie a plantelor. Cele două firme, din Diosig şi Oradea, comercializau produse cu certificate de omologare expirate.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor au efectuat vineri controlale la mai multe societăţi comerciale bihorene, acţiunea lor înscriindu-se într-o amplă acţiune iniţiată şi coordonată la nivel naţional de Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.  „Poliţiştii bihoreni au descoperit că, în perioada 1 ianuarie - 2 iunie, două dintre societăţile verificate, una cu sediul în Diosig şi una cu sediul în Oradea, au desfăşurat activităţi comerciale cu un produs de protecţie a plantelor al cărui certificat de omologare a expirat la data de 12 octombrie 2010”, a spus Alina Dinu, purtător de cuvânt la IPJ Bihor.

Peste 800 de kilograme

În urma efectuării stocurilor la cele două societăţi, poliţiştii bihoreni au  descoperit peste 800 de kilograme din respectivul produs de protecţie a plantelor, întreaga cantitate fiind indisponibilizată în vederea confiscării. Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase continuă cercetările în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producere, livrare şi utilizare a produselor de protecţia plantelor neautorizate, conform prevederilor legislaţiei în vigoare privind protecţia mediului.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite