O femeie de 48 de ani a murit în urma unui accident rutier petrecut la Palota
0O femeie în vârstă de 48 de ani, din Sântandrei, a murit în urmă cu câteva ore, după ce mașina în care se afla s-a izbit de un copac. Din primele cercetări reiese că de vină ar fi fost șoferița.
"În jurul orei 14.17, pe drumul judeţean 797, în afara localităţii bihorene Sântandrei, P.M., de 48 de ani, din comuna Sântandrei, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de carosabil umed" spune inspector principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor.
Potrivit sursei, într-o curbă la stânga șoferița a pierdut controlul asupra direcţiei, iar autoturismul a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu un copac. "A mers la fața locului un echipaj de la Ambulanță. Șoferița a murit pe loc. Leziunile au fost dramatice, nici nu s-a intervenit pentru că era evident că nu se mai putea face nimic", a declarat dr. Hadrian Borcea, șeful Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Oradea.