Pagină de facebook pentru ajutorarea victimei interlopului Iuliu Kiss

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anca Jurcan, sora geamănă a Adrianei, fata  ucisă de interlopul Iuliu Kiss în urmă cu aproape două luni, a fost externată şi se află acasă la părinţi. Prietenii i-au creat o pagină de facebook care se numeşte „Să fim alături de Anca Jurcan" unde  sunt postate informaţii despre starea de sănătate a tinerei.

„ Anca este bine, acasă acum. Face plimbări scurte când vremea îi permite. Mereu stă cineva cu ea şi primeşte zilnic vizitatori" scrie Graţian Lascu. Tot pe această pagină, membri grupului au postat informaţii şi despre Mihaela Jurca, verişoara celor două gemene. Aceasta a fost rănită grav în urma accidentului fiind transportată la Cluj pentru a fi operată la coloană. „Mihaela este în Cluj, tot acasă. Sora ei are grijă de ea cât timp soţul ei este la muncă. Nu poate să mănânce mâncare solidă din cauza imobilizării momentane a maxilarului şi a gulerului ataşat în jurul primei vertebre de la coloană. Fără mişcări bruşte de corp în urma fisurii bazinale. Poate să discute şi nu are dureri foarte mari" mai scrie Graţian.

Şoferul inconştient a oferit 5.000 de lei

Interlopul Iulius Kiss a fost arestat la câteva zile după producerea accidentului. Prin intermediul avocaţilor el a transmis familiei victimei că este dispus să sprijine financiar tratamentul Ancăi în străinătate şi a virat în contul deschis pentru cele două fete suma de 5.000 de lei. „Banii depuşi de Iuliu Kiss pentru ajutorarea fetelor sunt în cont. Nu s-a atins nimeni de ei, iar contul va fi închis. Noi vom anunţa instanţa despre faptul că Iuliu Kiss a depus aceşti bani. Pe 16 august va începe procesul, iar despăgubirile cerute vor fi semnificative având în vedere gravitatea faptei" a spus Mircea Ursuţa, avocatul familiei Jurcan.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite