PREMIERĂ Doi orădeni au marcat o nouă eră în alpinismul românesc
0
Doi cățărători orădeni au petrecut o săptămână pe peretele Bardosului, parcurgând un traseu extrem de dificil și dormind într-un cort suspendat, la minus 25 de grade Celsius. S-au hidratat cu zăpadă topită și au cărat cu ei 120 de kilograme de echipament. Fiindcă își doresc ca performanța lor să marcheze o nouă eră în alpinismul românesc, aceștia au boteza traseul parcurs „Zeitgeist“, adică „Spirit
Salvamontiștii bihoreni Leslie Fucskó şi Emilian Camerzan au marcat o premieră în alipinismul românesc, în Cheile Bicazului, pe peretele Bardosului. În cele mai reci zile ale lunii februarie, în perioada 15 - 22 a lunii, la -25 de grade Celsius, Leslie Fucskó şi Emilian Camerzan au reuşit să parcurgă, în 7 zile și 6 nopți, un traseu extrem de dificil pe timp de iarnă. În plus, au cărat cu ei pe munte peste 120 de kilograme. „Traseul are un grad de dificultate de 6a+ plus la liber, pasaje de A4 plus la artificial, este de 420 de metri lungime, 300 de metri înălţime, având în total 11 lungimi de coardă", a spus Pinter Istvan, președintele Salvamont Salvaspeo Bihor. Traseele de gradul 6 (extrem de dificil) sunt destinate celor mai buni alpiniști, întrucât străbaterea lor presupune multă agilitate și o forță exceptională în degete. Următorul grad și ultimul este al șaptelea, cel „excepțional de dificil".
Prima tentativă, în 1983
Singura tentativă de parcurgere a acestui traseu le-a aparținut, în 1983, căţărătorilor locali Viorel Boboc şi Mircea Opriș, care au abandonat însă, din cauza gradului mare de dificultate. Pentru cei doi orădeni, ideea premierei s-a născut vara trecută, cu ocazia cursului de iniţiere în tehnici de căţărare stil „big wall", susţinut de către Leslie Fucskó, ghid alpin care trăieşte de mai bine de 20 de ani în Franţa. Performanța alpiniștilor orădeni este cu atât mai lăudabilă cu cât au avut ghinionul să parcurgă traseul în cele mai reci zile ale anului. „Nu e foarte plăcut să te caţeri şi să dormi în portaledge (cort special suspendat) la - 25 de grade. Chiar şi pentru localnici, obişnuiţi cu iernile grele, a fost extrem de frig în luna februarie. Cât pentru noi, temperaturile scăzute au făcut să fie o premieră şi mai extraordinară", a spus Leslie Fucskó.
Dă click pe poze pentru a vizualiza mai multe imagini din timpul traseului
Cel mai greu traseu de acest gen din România
Traseul în sine are o dificultate mare, având în vedere că două treimi din acesta este surplombat. „Este cel mai greu traseu de acest gen din România. Escaladarea a fost destul de dificilă din punct vedere tehnic, considerând dificultatea pasajelor şi cantitatea mare de material, 120 de kilograme, pe care l-am cărat după noi. Iar temperaturile scăzute şi ninsorile l-au făcut şi mai solicitant", a povestit Emilian Camerzan. Potrivit celor doi alpiniști, trasee asemănătoare celui parcurs de ei se mai găsesc în Munţii Dolomiţi din Italia şi în Munţii Picos din Spania.
„Zeitgeist", spiritul timpului
Cățărătorii și-au botezat traseul „Zeitgeist", cuvânt care înseamnă „spiritul timpului". „Iniţial ne-am gândit la numele «Suflete îngheţate», dar după o vreme am ajuns la concluzia că numele «Zeitgeist» exprimă mai bine semnificaţia acestei premiere. Traseul întruchipează tot ce înseamnă căţăratul extrem (clean aid bigwall climbing) al timpurilor noastre. Fiind primul de acest gen în România, noi sperăm că reprezintă începutul unei noi ere în alpinismul românesc", au spus cei doi alpiniști.
„Zeitgeist a fost escaladat în 7 zile, cu 6 nopţi petrecute pe perete, fără legătură cu solul sau cu o oarecare echipă de susţinere, cu un minimum de material lăsat în urmă, în perete", Pinter Istvan, președintele Salvamont Salvaspeo Bihor.
Cum se trăiește la înălțime
Bucățile de zăpadă care se desprindeau de pe stâncă puteau oricând să le pună viața în pericol. „Pe celălalt versant, picau chiar și pietre mari, nu doar zăpadă. Noi am fost norocoși. Am scăpat doar cu câteva căzături, nimic grav", a spus Emilian Camerzan. „Cea mare problemă a noastră a fost vremea. Verificam informațiile meteo de două ori pe zi, prin telefon, pentru a ști ce ne așteaptă", își amintește alpinistul. Pe parcursul celor șapte zile petrecute în perete, cei doi au consumat alimente uscate, deshidratate, și au băut zăpadă topită. „Peste un plic de mâncare liofilizată, de 150 de grame, puneam zăpadă topită și obțineam o masă caldă de aproximativ 450 de grame", a povestit Emilian. Cei doi alpiniști au cărat cu ei, pe lângă 120 de kg de echipament de cățărat, și 200 de litri de zăpadă și mâncare. În ceea ce privește necesitățile zilnice, la cățărat acestea se fac direct din cort. „Trebuie să fii atent la ce e sub tine. Hârtia nu se aruncă, ci se pune la gunoi. În alte țări sunt zone unde este interzisă această practică și se folosesc recipiente speciale", a spus Emilian.
Se încarcă comentariile...
