PORTRET ADS ORADEA Patricia Ciobotaru, colecţionara de trofee muzicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În numai câteva luni, de când şi-a început activitatea competiţională, micuţa orădeancă a cucerit cinci trofee, la concursurile muzicale pentru copii.

Patricia nu începuse încă şcoala când, în anul 2008,  a fost descoperită de către profesoara de canto Valeria Dinu Mişcuţia, reprezentanta Asociaţiei Culturale Vivere. Încă de pe atunci visa să ajungă pe scenele cele mai mari din România şi din străinătate, dar nu ştia că va avea ocazia de a călca pe urmele unor nume recunoscute deja de către lumea bună a muzicii româneşti, precum este cel al lui Ovidiu Lazăr, mândria grupului Vivere. „Aveam cinci sau şase ani când obişnuiam să cânt în faţa oglinzii, maimuţărindu-mă. Am reuşit totuşi să-i impresionez pe părinţii mei, convingându-i să mă ducă la cursuri de canto", povesteşte micuţa divă. Ajunsă în faţa severei profesoare de canto, Patricia nu s-a pierdut cu firea şi a cântat, cât a putut ea de frumos, melodia „Are mama o fetiţă",  una dintre piesele sale preferate. De la cântecele copilăreşti, Patricia a ajuns să interpreteze melodii foarte dificile, din repertoriul internaţional. „Piesa care mă reprezintă acum este „Camino", fiindcă mă face să mă autodepăşesc. Cu ea am câştigat trofeul de platină, la Năvodari, la festivalul „Delfinul de aur", care a avut loc la începutul lunii iulie", spune Patricia. Pentru ea, cucerirea acestui trofeu reprezintă atât cel mai dificil, cât şi cel mai fericit moment din cariera sa de până acum. „Acest premiu mă ajută să mai urc o treaptă în carieră. Sunt cu un pas mai aproape de visul meu de a ajunge precum Andra sau Christina Aguilera", spune micuţa interpretă. Cu o atitudine de om mare, Patricia spune că premiile obţinute până în prezent îi confirmă că nu a muncit degeaba, dar că îşi dă seama că greul abia de acum începe. „Ştiu că în viaţă şi la concursurile de muzică întotdeauna cel mai bun trebuie să câştige", spune Patricia.

Colecţionează premii

Fiindcă pune pasiune în tot ceea ce face, Patricia cântă oriunde merge. La şcoală este vedeta spectacolelor de sfârşit de an sau de sărbători. „Mereu le cânt colegilor, ca să-i binedispun", recunoaşte Patricia, care reprezintă, de altfel, şcoala „Dacia", la concursurile şcolare de muzică. Printre premiile importante câştigate până acum, Patricia enumeră trofeul de argint la „Ursuleţul de Aur", premiul întâi la concursul „Armonia", premiul doi la „Constelaţia Juniori" şi premiul trei la „Romania Top Kids". De asemenea s-a calificat la Liga Campionilor, concurs naţional de muzică, derulat la Râşnov (4 august). Micuţa se simte ca acasă, în largul său, atunci când este în faţa publicului. „Am doar emoţii constructive când sunt pe scenă. Nu vânez premii, ci îmi doresc să câştig cât mai multă experienţă", spune Patricia. În ciuda vârstei fragede, Patricia are deja numeroase apariţii TV, la emisiuni precum „Happy Hour", „Răzvan şi Dani" şi altele.

Întrebări şi răspunsuri

Ai cântat până acum pe scene internaţionale?

Am fost cu grupul Vivere la un concurs, la Sanremo, unde am câştigat locul întâi, în 2009. De asemenea, am participat la festivalul de muzică „Micuţa scoică", în Serbia.

În ce limbi îţi place să cânţi?

Îmi place să interpretez piese în limbile italiană, spaniolă şi engleză.

De unde îţi cumperi ţinutele pentru scenă?

Tot ceea ce port pe scenă este făcut special pentru mine, de către designerul vestimentar al grupului Vivere.  

Cum te descurci la şcoală?

Am rezultate foarte bune. Am fost la olimpiada naţională, la limba şi literatura română.

Unde te vezi, peste 20 de ani?

Vreau să fiu o mare stea, o artistă. Cu toate acestea, vreau să fiu şi farmacistă, asemenea părinţilor mei.

Ce-i place

În ciuda vârstei sale fragede, Patricia se relaxează făcând curăţenie şi aranjându-şi lucrurile. „Mă simt bine când e totul curat în jurul meu. Îmi place foarte mult să desenez şi să pictez. Oricum, pasiunea mea numărul unu rămâne muzica", mărturiseşte Patricia. Aceasta este atrasă şi de bijuterii şi diverse accesorii, care o pun în evidenţă, atunci când este pe scenă.

Ce nu-i place

„Nu îmi place să fac sport", recunoaşte micuţa, deşi merge, ocazional, cu bicicleta şi cu rolele. O fire perseverenţă, Patricia are o problemă cu persoanele care renunţă prea uşor la un obiectiv.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite