Ouăle gigant aduc un ecograf modern Maternităţii din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri orădean, Mircea Nistreanu, a licitat nu mai puţin de trei dintre cele 15 ouă gigant expuse într-un mall din Oradea. Cel mai scump a fost achiziţionat cu 11.000 de lei, dar merită toţi bani. Gigantul are  2.5 metri înălţime, întruchipează o căsuţă cu izolaţie, acoperiş, a fost dat cu vopsea pentru exterior, iar intrările au fost decupate, fiind un loc ideal de joacă pentru copii.

Dăruind din suflet creăm o lume mai bună. Pe acest principiu, cea de-a treia ediţie a Campaniei Ouăle Gigant, desfăşurată la Lotus Center de Fundaţia Pro Valoare, a avut un real success.

Oameni cu suflet mare au fost şi de data aceasta alături de copii, pentru o cauză nobilă, achiziţionarea unui ecograf performant pentru Secţia de Obstetrică şi Ginecologie, a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

Costul aparatului, cu care urmează să fie dotată sala de naşteri a Maternităţii, a fost estimat de managerul Gheorghe Carp la un preţ de 36.000 de euro. Deşi la început scopul părea greu de atins, apropiaţi şi prieteni dragi au înţeles necesitatea acestuia şi au donat fiecare după posibiltăţi, sume pentru ca semenii lor să ducă o viaţă mai bună.

Licitaţia Ouălor Gigant s-a desfăşurat în sala de evenimente a Lotus Center şi a strâns nu mai puţin de 114.000 lei. Din aceşti bani, 62.500 lei provin doar din licitarea Ouălor Gigant, iar 32.000 lei s-au obţinut din licitarea unor obiecte de argint donate, ca in fiecare an, din colecţia personală a omului de afceri Alexandru Mudura, proprietarul Lotus Center.

 19.500 de lei provin din sponsorizări sau sume donate de către diverse firme sau personae fizice, la finalul licitaţiei. Cel mai scump ou a fost achiziţionat de către omul de afaceri Mircea Nistreanu care a scos din buzunar 11.000 de lei pentru oul gigant creat de Dumexim. Acelaşi afaceristi a oferit cea mai mare sumă şi pentru următoarele două ouă licitate, 7000 respectiv 5000 de lei.

Chiar dacă sumele strânse nu au atins plafonul necesar pentru achiziţionarea aparatului, la final grupul de firme Lotus Center va asigura diferenţa rămasă, necesara cumpararii acestuia.

În total au fost confecţionate 15 ouă, care au fost expuse timp de câteva săptămâni pe holul centrului comercial, de către artişti, instituţii publice sau personalităţi. Ouăle au fost confecţionate din diverse materiale, de la mătăsuri fine, până la voal, plastic sau materiale de construcţie. Dintre toate, exponatul companiei orădene Dumexim a fost cel mai complex, dar şi cel mai râvnit, fiind cumpărat în final cu cei mai mulţi bani,11.000 lei, de catre firma Repcon.

Anul trecut, aceeaşi campanie a strâns nu mai puţin de 70.000 de lei, dar Lotus Center a contribuit întregind suma la 80.000 de lei, bani care au fost donaţi Spitalului Municipal „Gavril Curteanu", pentru dotarea cu mobilier a secţiei de nou-născuţi, de la etajul 9, secţie renovată anul trecut, prin acelaşi proiect.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite