Orădenii cu venituri mici pot cere ajutor pentru încălzirea locuinţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădenii care au venituri mici, şi se încadrează în plafoanele de acordare a ajutoarelor pentru încălzire vor putea să-şi ridice formularele tipizate, din data de cinci octombrie. Formularele se găsesc la sediul Administraţiei Social Comunitarea Oradea dar şi la cele cinci centre multifuncţionale.  

Din data de 5 octombrie Administraţia Social Comunitară Oradea (ASCO), pune la dispoziţia orădenilor formularele tipizate pentru acordarea ajutoarelor de încălzire. Acestea vor putea fi ridicate, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00  atât de la sediul ASCO, situat pe strada Primăriei nr. 42, cât şi de la cele cinci centre multifuncţionale din oraş.

Centre multifuncţionale sunt situate pe strada Nufărului nr. 47, bl. D111 (tel: 0359/800.642), pe strada Sf. Apostol Andrei nr. 58, bl. C30 (tel: 0359/800.641),  strada Episcop Ioan Suciu nr.1(tel: 0359/199.508),  strada Cazaban nr. 51 (tel: 0359/ 800.643), şi strada Ciucaşului 81 (tel: 0259/460.178).

 Cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei însoţite de documentele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate de către membrii acesteia, precum şi dovada spaţiului locativ vor fi preluate de la solicitanţi, individual sau de la reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, începând cu data de 17 octombrie.

„Pentru acest an, conducerea ASCO va tipări 15.000 de tipizate, pentru tot atâţia beneficiari. Potrivit legislaţiei, vom fi nevoiţi să facem verificări pentru 60% dintre beneficiari", a spus Koncek Zita, director ASCO .

De ajutoare vor putea beneficia familiile care au un venit de cel mult 786 lei pe membru de familie. În cazul persoanelor singure, care utilizează energia termică în sistem centralizat, plafonul maxim până la care se acordă ajutorul de încălzire este de 1.082 lei. Orădenii care se încălzesc cu combustibil solid sau petrolier vor beneficia de acest sprijin financiar doar dacă au un venit lunar de până la 615 lei.

Titularul ajutorului poate fi proprietarul sau chiriaşul care are încheiat un contract legal cu proprietarul. Nu vor putea beneficia de acest ajutor orădenii care au autoturisme ce depăşesc 1.600 cmc, tractor, gater sau drujbă ori cei care au peste 3 vaci sau 15 familii de albine. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite