Orădenii pot ajunge mai repede din cartierul Nufărul în zona centrală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădenii care locuiesc în cartierul Nufărul şi doresc să ajungă în zona Universităţii nu vor mai fi nevoiţi să ocolească arterele centrale, deoarece s-au finalizat lucrările pe strada Toamnei şi Atelierelor. În acest sens s-a degajat şi o bună parte din traficul rutier

Pe podul  amenajat peste pârâul Peţa, pe strada Vaporului, atât conducătorii auto cât şi pietonii au acces direct până în Piaţa 22 Decembrie, iar de aici, pe strada Horea, spre centrul oraşului. Prin realizarea acestui pod cei  care locuiesc în cartierul Grigorescu vor ajunge în câteva minute în zona centrală. „Până la începutul lunii august, executantul lucrării, firma Asfamixt, va trebui să  finalizeze şi accesul din centură din zona Grigorescu în aceasta axă de transport în aşa fel încât să se poate intra în oraş fără să se mai ajungă pe la Nufărul. În ceea ce priveşte terenurile de lângă strada Toamnei, o parte va fi folosit pentru extinderea cimitirului municipal, pentru zonă de servicii, urmând ca pe cealaltă parte a drumului să parcelăm terenuri pentru construcţii de case", a spus Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.  Lucrările de amenajare a noii căi de acces au constat în  construirea unui pod nou peste pârâul Peţa, amenajarea a circa doi kilometri de stradă nouă, amplasarea aproape trei  kilometri de reţea nouă de apă şi canalizare şi montarea a 64 stâlpi de iluminat. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la 4,6 milioane lei, fără TVA.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite