Orădenii care vor să mănânce pâine neagră trebuie să-şi pună pofta în cui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brutăriile din Bihor produc „pâine neagră“ amestecând făina neagră cu cea albă
Brutăriile din Bihor produc „pâine neagră“ amestecând făina neagră cu cea albă

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor au verificat în ultimele zile 22 de firme care produc sau vând „pâine neagră". Dintre acestea, 21 au fost sancţionate  pentru diverse nereguli, comisarii găsind doar opt firme care, la producerea pâinii negre, folosesc cu adevărat făină neagră, pe care o combină însă cu făină albă.

Potrivit informaţiilor primite de la Traian Bejan, comisar şef la CJPC Bihor, în timpul acţiunii tematice de control au fost verificaţi 22 de operatori economici, dintre care 19 erau fabrici de pâine sau brutării.  „Au fost întocmite 21 de procese verbale de constatare a contravenţiei, prin care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 105.000 lei", a spus Traian Bejan. „S-a urmărit dacă denumirea sub care se vinde pâinea şi produsele de panificaţie este stabilită în concordanţă cu materia primă utilizată, respectiv, cu făina utilizată (utilizarea unui singur sortiment de făină, respectiv, neagră), această situaţie fiind regăsită la 8 dintre producătorii verificaţi. Aceşti producători numeau "pâine neagră", pâinea la care utilizau un amestec de făină neagră, faină albă, tărâţe de grâu, produs care trebuia numit "Pâine cu făină neagră"", a explicat Traian Bejan.

Fără coloranţi

Liniştitor pentru amatorii de „pâine neagră" este faptul că nu au fost întâlnite cazuri în care culoarea pâinii să fie conferită de alte materii prime cu efect de colorare. Comisarii bihoreni au găsit şi alte deficienţe, precum: utilizarea unui cântar care nu era verificat metrologic,  menţionarea ingredientelor în altă ordine decât cea descrescătoare a ponderii lor în produs , lipsa buletinelor de analiză pentru produsele fabricate, lipsa elementelor complete de identificare ale producătorului,  lipsa etichetelor pentru materia primă.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite